- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.06.2015, 18:28)
- Departamentul Life
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Discovery a cumpărat drepturile exclusive, în Europa, pentru JO 2018-2024
Compania Discovery Communications, care deţine Eurosport, a cumpărat, pentru suma de 1,3 miliarde de euro, drepturile de difuzare TV şi pe toate platformele, în Europa, pentru cele patru ediţii ale Jocurilor Olimpice din perioada 2018 - 2024, a anunţat, luni, Comitetul Olimpic Internaţional.
Urmărește
6840 afișări
Discovery a cumpărat drepturile exclusive, în Europa, pentru JO 2018-2024 (Imagine: Shutterstock)
Anunţul marchează începutul unui parteneriat pe termen lung între Jocurile Olimpice, cel mai important eveniment sportiv la nivel global, şi Discovery Communications, una dintre cele mai mari companii media din lume. Cu o medie de 10 canale în fiecare piaţă şi cea mai bună ofertă de sport pe platforme online şi OTT din Europa, Discovery şi Eurosport aduc cea mai amplă acoperire de până acum, ajungând la peste 700 de milioane de telespectatori din Europa.
Acoperirea asigurată de Discovery şi Eurosport va fi extinsă prin acces la canale libere la retransmisie şi prin intermediul unor parteneriate inovatoare cu furnizori de conţinut şi distribuitori, care vor aduce Jocurile Olimpice mai aproape de telespectatori. Într-o perioadă în care conţinutul este disponibil oriunde şi oricând, Jocurile Olimpice sunt un eveniment unic cu o audienţă enormă, captând atenţia întregii lumi într-o manieră ce oferă valoare partenerilor de afaceri, distribuitorilor şi telespectatorilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Referitor la anunţul de luni, Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, a declarat: "Parteneriatul dintre Discovery şi Comitet este extrem de important şi suntem bucuroşi să avem Eurosport alături de noi, ca gazdă a Jocurilor Olimpice la nivel european. Acest acord va asigura o acoperire completă a Jocurilor Olimpice în Europa, incluzând garanţia accesului extins, prin intermediul canalelor TV libere la retransmisie disponibile în toate teritoriile. Discovery şi Eurosport au demonstrat un angajament puternic faţă de Jocurile Olimpice, faţă de sporturile olimpice şi faţă de viitorul Mişcării Olimpice. Veniturile generate de acest parteneriat pe termen lung vor fi redistribuite de către Comitetul Olimpic Internaţional Mişcării Olimpice, ce are ca obiectiv promovarea sportului în întreaga lume. De asemenea, Discovery şi Eurosport au încheiat un parteneriat cu Comitetul Olimpic Internaţional în vederea dezvoltării canalului Olympic Channel în Europa. În plus, acest parteneriat oferă garanţia că toţi fanii sportului din Europa se vor putea bucura de o acoperire excelentă a Jocurilor Olimpice şi a sporturilor olimpice, pe întreaga perioadă de desfăşurare a competiţiei, pe orice platformă doresc".
La rândul său, David Zaslav, preşedinte şi CEO Discovery Communications, a spus: "Marcăm astăzi un moment istoric, prin adăugarea inelelor olimpice la portofoliul Discovery Communications. Angajamentul pe termen lung încheiat cu domnul preşedinte Thomas Bach şi cu Comitetul Olimpic Internaţional consolidează poziţia Eurosport drept cel mai important grup media de sport din Europa, extinzând prezenţa Eurosport pe toate platformele. Eurosport are deja experienţa difuzării sporturilor de vară sau de iarnă prezente în cadrul Jocurilor, însă difuzarea Jocurilor Olimpice, cel mai important eveniment din lume transmis în direct, este o oportunitate editorială şi strategică unică. Mai mult, acest nou parteneriat este un câştig imens pentru fanii sportului din Europa, care vor avea la dispoziţie multiple programe disponibile pe orice platformă, ceea ce ne va asigura că flacăra olimpică va arde pe tot parcursul anului".
Discovery a achiziţionat drepturile exclusive în valoare de 1,3 miliarde de euro, pentru toate platformele, inclusiv pentru canale TV libere la retransmisie, canale TV cu plată, online şi pe mobil, disponibile în cele 50 de ţări şi teritorii din Europa, cu excepţia Rusiei. În linie cu cererile Comitetului Olimpic Internaţional şi ale fiecărei pieţe în parte, Discovery şi-a luat angajamentul ca, pe durata competiţiei, să transmită minimum 200 de ore din cadrul Jocurilor Olimpice şi 100 de ore din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă pe canale TV libere la retransmisie. Discovery va sublicenţia o parte din drepturi în mai multe pieţe din Europa.
Istoria de 30 de ani a Discovery ca lider la nivel global pe segmentul programelor de nonficţiune oferă companiei poziţia unică de a surprinde şi difuza poveştile remarcabile ale celor implicaţi în Jocurile Olimpice nu doar o dată la doi ani, ci în fiecare an, pe tot parcursul anului. Având în vedere că mai mult de jumătate dintre programele disponibile deja pe Eurosport sunt despre sporturi olimpice, combinaţia dintre sporturile de iarnă, ciclism, tenis şi atletism şi Jocurile Olimpice permite Discovery şi Eurosport să capteze atenţia fanilor acestor sporturi de-a lungul întregului an, informează un comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii Discovery.
Discovery şi Eurosport vor avea acces la emblemele olimpice şi o arhivă video bogată ce vor consolida poziţia Eurosport de gazdă a Jocurilor Olimpice la nivel european. De asemenea, cei doi parteneri au agreat să coopereze în vederea dezvoltării canalului Olympic Channel, profitând de prezenţa online a Eurosport prin intermediul Eurosport.com - cea mai importantă destinaţie online de sport - şi al Eurosport Player - cel mai important serviciu OTT.
În plus faţă de televiziunile libere la retransmisie şi cele cu plată, Eurosport Player, DPlay, Eurosport.com şi Eurosport 360 vor oferi fanilor o acoperire şi experienţe fără precedent pe toate tipurile de ecrane.
JB Perrette, preşedinte Discovery Networks International, a declarat: "Am preluat Eurosport în urmă cu un an, asumându-ne pe termen lung misiunea de a revigora şi de a consolida reţeaua şi brandul. Anunţul de astăzi este un pas înainte în atingerea acestui obiectiv. Expertiza unică a Eurosport şi posibilitatea de a difuza Jocurile Olimpice în 50 de pieţe în 20 de versiuni lingvistice, prin intermediul unor platforme multiple, reprezintă un câştig imens pentru iubitorii sportului. Suntem încântaţi şi onoraţi să semnăm acest parteneriat cu unul dintre cele mai cunoscute şi cele mai puternice branduri la nivel global, care nu doar că aduce cel mai important eveniment mondial, ci şi împărtăşeşte valorile noastre fundamentale, legate de a implica şi inspira oamenii, pe lângă a le oferi divertisment".
Parteneriatul include ediţia a XXIII-a a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeong Chang, din 2018, şi ediţia a XXXII-a a Olimpiadei de la Tokyo, din 2020, precum şi Jocurile Olimpice din 2022 şi 2024 ale căror oraşe-gazdă încă nu au fost anunţate.
Comitetul Olimpic Internaţional este o organizaţie non-profit independentă, internaţională, alcătuită din voluntari, ce are ca obiectiv crearea unei lumi mai bune prin sport. Organizaţia alocă peste 90% din veniturile sale unei ample mişcări sportive, ceea ce presupune că în fiecare zi echivalentul a 3,25 milioane de dolari sprijină sportivi şi organizaţii sportive din întreaga lume.
Discovery Communications este lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la aproape 3 miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, ID Xtra, Discovery Science şi OWN: Oprah Winfrey Network.
În 2014, Discovery a preluat pachetul majoritar al Eurosport, liderul panregional în conţinut sportiv din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa.
De asemenea, Discovery este un furnizor de produse şi servicii educaţionale în şcoli, prin intermediul Discovery Education, şi deţine un portofoliu divers de servicii media digitale, printre care Discovery Digital Networks.
În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, 16 branduri Discovery ajung la peste 503 de milioane de abonaţi din 108 de ţări şi teritorii, fiind difuzate în 20 de limbi.
Eurosport este cel mai mare grup media de sport din Europa şi este deţinut de Discovery Communications. Eurosport ajunge la 222 de milioane de abonaţi din 91 de ţări din Europa, Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport este canalul paneuropean numărul unu, care transmite peste 5.000 de ore de conţinut sportiv în direct în fiecare an, în 137 de gospodării din 54 de ţări, oferind comentariu de calitate în 20 de limbi. Eurosport.com este cea mai importantă platformă online de sport din Europa înregistrând 23 milioane de vizitatori pe lună. Eurosport Events este divizia responsabilă de managementul şi promovarea evenimentelor sportive internaţionale.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe