„Nu am avut norocul de care aveam nevoie şi ar fi trebuit să ni se acorde un penalti astăzi. Este o zi neagră pentru fotbal în Saransk„, a spus Munteanu.
„Nu am intenţionat să retrogradăm pe nimeni, aveam propriile noastre obiective pentru acest meci şi am încercat să le realizăm„, a declarat, de cealaltă parte, antrenorul formaţiei Terek, Stanislav Cercersov.
Mordovia a promovat în primul eşalon din Rusia în sezonul trecut şi nu a reuşit să se menţină, astfel că va reveni în liga secundă.
Formaţia Mordovia Saransk, antrenată de Dorinel Munteanu, a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Terek Groznâi, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Rusiei. Golul gazdelor a fost marcat de Mukhametshin, în minutul 57. Pentru Terek a înscris Mitrişev ’73.
Daniel Opriţa a fost integralist la Mordovia Saransk.
Echipa pregătită de Munteanu a rămas pe locul 15 în clasament, penultimul, cu 20 de puncte. Ultima poziţie este ocupată de Alania Vladikavkaz, cu doar 16 puncte.