Echipa Petrolul Ploieşti va apărea în cadrul unui reality-show

Preşedintele clubului Petrolul Ploieşti, Alexandru Crângu, a declarat, joi, că echipa sa va apărea în cadrul unui reality-show, acest contract urmând să aducă venituri suplimentare grupării din Liga a II-a.

Urmărește
129 afișări
Imaginea articolului Echipa Petrolul Ploieşti va apărea în cadrul unui reality-show

Echipa Petrolul Ploieşti va apărea în cadrul unui reality-show (Imagine: Mediafax Foto)

"În premieră pentru România, Petrolul va apărea în cadrul unui reality-show, care va conţine subiecte din viaţa echipei. În momentul în care vor fi finalizate discuţiile, vom detalia datele contractului care va aduce venituri suplimentare clubului", a spus Crângu, cu ocazia prezentării principalelor noutăţi ale lotului Petrolului în vederea sezonului 2010/2011 al Ligii a II-a.

Pe de altă parte, managerul Valeriu Răchită a precizat că Petrolul nu-şi poate propune alt obiectiv decât promovarea în primul eşalon. "Cea mai mare dorinţă a mea este ca, anul viitor, echipa să se găsească în Liga I şi să joace pe noul stadion «Ilie Oană». Nu dau pronosticuri în privinţa echipelor cu care ne vom bate la promovare, dar, după informaţiile mele, acestea ar fi FC Bihor, Unirea Alba Iulia, Dacia Mioveni", a spus Răchită.

Răchita s-a declarat mulţumit de lotul de jucători pe care îl are la dispoziţie, precizând că fotbaliştii care au venit la Petrolul vor performanţă, nu bani.

Achiziţiile verii la Petrolul sunt doar jucători liberi de contract sau împrumutaţi. Lotul este compus din 24 de jucatori, noutăţile fiind portarul Tachescu
(Steaua II), Păun şi Steagaru (ambii Rapid), Plecanciuc şi Stănescu (ambii Rapid CFR Suceava), Gafiţa (Astra), Ene (Farul), Neaga (Luceafărul Oradea), Moroşan (FC Timişoara), Fl. Dumitru, D. Stan şi Enescu (toţi trei liberi de contract).

Echipa Petrolul Ploieşti îşi va disputa jocurile de pe teren propriu pe stadionul "Conpet'' din Strejnic, care are o capacitate de 730 de locuri pe scaune şi unde, după primul joc, de sâmbătă, se va monta o tribuna mobilă destinată galeriei.

Tichetele de acces la meciuri vor avea un preţ unic la fiecare joc, respectiv 10 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici