Golurile au fost marcate de Mrzljak ’45+1, Cmovs ’60 (autogol) şi Răduţ ’90+3 (penalti).
0-1: Săpunaru a respins greşit până la Mrzljak, care în situaţie de singur cu portarul, a deschis scorul de la aproximativ 10 metri.
0-2: Shalaj a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Cmovs a trimis în proprie poartă de la circa trei metri.
0-3: Răduţ a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault al lui Sapina asupra lui Shamsin.
Rapid: Buchta – Săpunaru, Sapina, Cmovs, J. Oriol – Gecov (Josl ’71), Garay – Kikas (Cerlincă ’46), Rui Miguel (Coimbra ’79), E. Oriol – D. Niculae. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Unguruşan, Şandru, Vasiljevici, Grecu (Răduţ ’67) – Mrzljak, Pintilii (Erico Da Silva ’15) – Buleică, Nistor, Shalaj – M. Roman (Shamsin ’78). Antrenor: Edward Iordănescu.
Cartonaşe galbene: Cmovs ’87, Sapina ’90+3.
Arbitri: Iulian Călin (central) – Florin Neacşu, Gabriel Stroe (asistenţi) – Marius Avram (rezervă).
Observatori: Augustus Constantin, Mihai Stancu.
Meciul a fost întrerupt pentru aproximativ două minute, după ce, în minutul 19, fanii giuleşteni au aruncat cu torţe şi fumigene în teren.
Fanii giuleşteni de la tribuna a II au scandat: „Suntem în B şi ce?/Pentru Rapid facem orice” şi au afişat două bannere pe care scria: „Sfârşitul nu-i aici” şi „Respect pe viaţă, Pancu”.
Acţionarul majoritar Valerii Moraru a fost contestat pe parcursul întregii partide de fanii de la Peluza a II-a, aceştia considerându-l vinovat pentru retrogradarea echipei în Liga a II-a. Ei au scandat injurii la adresa oficialului rapidist. De asemenea, fanii i-au strigat: „Afară, afară din Giuleşti” şi „Ne-au dus în B/Moraru şi slugile”.
Pe parcursul meciului, fanii rapidişti au scandat numele lui Daniel Pancu, suspendat pentru această partidă şi care a anunţat că se va retrage din activitate la finalul sezonului.
La partidă au asistat şi selecţionerul Anghel Iordănescu şi secunzii Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea.
Rapid, care a disputat meciul 1.900 în Liga I, va evolua din sezonul viitor în liga secundă.