Emil Săndoi: N-am mai convocat unii stranieri, până nu îşi schimbă atitudinea

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu a mai convocat pentru meciurile cu Kazahstan şi Letonia unii jucători care evoluează în străinătate, deoarece doreşte o schimbare a atitudinii lor.

Urmărește
127 afișări
Imaginea articolului Emil Săndoi: N-am mai convocat unii stranieri, până nu îşi schimbă atitudinea

Emil Săndoi (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Există multe probleme cu această nouă generaţie, pentru că sunt mulţi jucători care evoluează foarte puţin la echipele de club. În afară de asta, sunt şi unele probleme de conduită, de aceea nici n-am mai convocat pe unii dintre stranieri, până nu îşi schimbă atitudinea. Pentru că am avut jucătorii de la cluburile din afară care au venit cu 5-6 kilograme în plus, iar asta nu este posibil la 21 de ani. Ei sunt principalii vinovaţii. Şi nu este vorba numai de greutate ci şi de tratarea cu superficialitate a unor antrenamete şi a unor părţi din meci. La prima acţiune am avut şapte stranieri, i-am avut pe Moldovan, Pena, Mladen, Stoian, Suciu, Alibec şi Grozav... Acum au rămas doar Moldovan şi Grozav, care s-a transferat în campionatul intern", a spus Săndoi.

Emil Săndoi a precizat că îşi doreşte ca naţionala de tineret să câştige partidele cu Kazahstan şi Letonia, programate la 2 septembrie (Alma Ata, ora locală 19.00), respectiv 6 septembrie (Mediaş, ora 19.00), în preliminariile turneului final al Campionatului European under 21, ediţia 2011-2013. "Ne dorim două rezultate bune, care să ne menţină în cursa pentru locurile 1 şi 2. Ne dorim două victorii pentru că având şase puncte am aborda cele două partide cu Franţa de pe altă poziţie. Din păcate avem pentru aceste meciuri accidentaţi, e vorba de Gabi Matei, Răduţ şi Pleaşcă", a adăugat tehnicianul.

Lotul de 22 de jucători pentru meciurile cu Kazahstan şi Letonia este următorul:

Portari : Dinu Moldovan (Espanol Barcelona), David Lazăr (Pandurii);

Fundaşi: Cornel Râpă (Oţelul Galaţi), Sergiu Muth (Gaz Metan), Adrian Popa (FC Snagov), Ionuţ Rada (Pandurii Târgu Jiu), Costinel Bucur (FCM Târgu Mureş), Alexandru Ţigănaşu (Astra Ploieşti), Dean Beţa (Sportul Studenţesc);

Mijlocaşi: Mihai Onicaş (Viitorul Constanţa), Paul Anton (Gloria Bistriţa), Ciprian Selagea (FC Bihor), Gheorghe Grozav (Universitatea Cluj), Silviu Pană (Concordia Chiajna), Cosmin Matei (Astra Ploieşti), Ciprian Brata (Pandurii), Nicolae Stanciu (Unirea Alba Iulia), Gabriel Enache (Dacia Mioveni), Ionuţ Năstăsie (Steaua)

Atacanţi: George Ţucudean (Dinamo), Sergiu Buş (FCM Târgu Mureş), Adrian Markus (FC Bihor).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici