Eric Abidal poate reveni pe teren. Barcelona: "E din nou disponibil pentru a juca în prima echipă"

Fotbalistul francez al echipei FC Barcelona, Eric Abidal, supus unui transplant de ficat în aprilie 2012, a fost declarat apt de joc de către medici, a anunţat, joi, clubul catalan.

Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Eric Abidal poate reveni pe teren. Barcelona: "E din nou disponibil pentru a juca în prima echipă"

Eric Abidal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Abidal, în vârstă de 33 de ani, "este din nou disponibil pentru a juca în prima echipă, fiind refăcut în urma transplantului de ficat", se arată în comunicatul FC Barcelona.

Francezul nu a mai jucat de la 26 februarie 2012.

Operat iniţial la 10 aprilie 2011 pentru înlăturarea unei tumori la ficat, Abidal a fost supus în aprilie 2012 unui transplant de ficat. La sfârşitul lunii decembrie, jucătorul a revenit la antrenamente. El a mai petrecut apoi câteva zile în spital pentru noi investigaţii, iar la începutul lunii februarie a început din nou să se antreneze.

"A trecut mult timp de când am fost operat, opt luni, şi m-am luptat mult. Este complicat, dar am curaj şi dorinţă de a mă lupta şi de a reveni", spunea Abidal în decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici