Eugenio Figueredo a fost inculpat şi încarcerat la Montevideo

Uruguayanul Eugenio Figueredo, fost conducător al Conmebol şi vicepreşedinte al FIFA, extrădat din Elveţia în cazul de corupţie din fotbalul mondial, a fost inculpat şi încarcerat la Montevideo, informează L'Equipe.

Urmărește
356 afișări
Imaginea articolului Eugenio Figueredo a fost inculpat şi încarcerat la Montevideo

Eugenio Figueredo a fost inculpat şi încarcerat la Montevideo (Imagine: BBC)

Figueredo a fost inculpat pentru fraudă şi spălare de bani.

Fostul oficial al FIFA, în vârstă de 83 de ani, va fi în stare de arest pe durata procesului său. Justiţia urmează să decidă dacă Figueredo va petrece perioada următoare într-un penitenciar sau sub formă de arest la domiciliu, cum au cerut avocaţii săi.

Reţinut în luna mai la Zurich, alături de alţi înalţi responsabili din fotbalul mondial, Eugenio Figueredo ar fi primit milioane de dolari mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Figueredo riscă o condamnare de doi până la 15 ani de închisoare, însă el, fiind în vârstă şi cu o sănătate precară, ar putea obţine în cazul condamnării ispăşirea pedepsei la domiciliu, sub control judiciar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici