EXCLUSIV - INTERVIU cu Cristina Neagu: Pentru mine au fost cinci ani de agonie şi extaz

La vârsta de 27 de ani, Cristina Neagu este în cea mai bună formă a carierei. În urmă cu cinci ani era declarată cea mai bună jucătoare a lumii, iar acest titlu ar putea ajunge din nou în palmaresul său după un 2015 de excepţie, în care a cucerit Liga Campionilor, cu Buducnost, şi titlul de golgheter al competiţiei, iar la Campionatele Mondiale încheiate recent a fost de asemenea golgheter, a fost inclusă în All Star Team şi declarată MVP-ul turneului final.

Pentru handbalista tricoloră, ultimii cinci ani nu au fost în totalitate fericiţi. În iunie 2011, ea s-a operat la umărul drept, fiind nevoită să lupte cu răbdarea recuperării timp de un an şi şapte luni, iar apoi la nici trei luni de la revenirea pe teren a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, fiind din nou operată. Neagu a mai revenit în septembrie 2013, când deja era transferată la Buducnost.

În acei ani, jucătoarea a ratat competiţii majore cu naţionala, iar după medalia de bronz cucerită în 2010 la Campionatul European a venit, în decembrie 2015, tot un bronz, dar mondial, la Herning, în Danemarca, precum şi calificarea la turneul preolimpic, de unde România speră să ajungă la JO, după opt de ani de absenţă.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Cristina Neagu vorbeşte despre toate acestea, dar şi despre cum a fost tratată la lot, după meciul pierdut de România cu Spania la CM (scor 18-26) şi despre afirmaţia fostului selecţioner Gheorghe Tadici, potrivit căreia, în 2014, când era antrenorul reprezentativei a fost întrebat după un meci de "un ospătar" dacă le mai dă voie (jucătoarelor – n.r.) "şi la a treia, şi la a patra", făcând referire la consumul de alcool.

Redăm integral interviul realizat de MEDIAFAX cu handbalista Cristina Neagu:

Reporter: Felicitări, Cristina! O medalie mondială şi premii speciale pentru tine. Cum te simţi după aceste realizări?

Cristina Neagu: Mulţumesc! Anul 2015 este cel mai bun din cariera mea, mi-am dorit enorm să câştig Liga Campionilor, am reuşit cu Buducnost. Am avut încredere şi mă simt excelent, cred că se vede şi după cum joc. Cei din Muntenegru m-au ajutat mult, nu doar la capitolul fizic, ci şi psihic, mental, şi am încercat să aduc şi la echipa naţională spiritul de luptă al foştilor iugoslavi, binecunoscut în lume. Au venit apoi Mondialele din Danemarca, unde ne prezentam după ce la ultimele două ediţii nici nu intrasem în primele opt, ce era să mai vorbim de medalie? Şi nu spun asta pentru că nu ne-o doream, ne-o doream enorm, dar nu era în regulă să vorbim înainte de medalii, când ultima mondială a fost acum 10 ani şi ultima europeană acum cinci. Aşa că, toate fetele am plecat cu un singur gând: să obţinem calificarea la Jocurile Olimpice. Sigur, cine şi-ar fi dorit să pierdem trei meciuri la rând în grupă? Dar atât timp cât ştiam că meciul cel mai important pentru noi va fi în optimi ne-am concentrat maxim pe acel meci.

Reporter: Prima înfrângere din grupă, cu Spania, a fost cel mai dur ca eşec. Cum aţi primit criticile?

Cristina Neagu: Am primit mesaje urâte din ţară, unii ne-au înjurat, şi mă întreb ce cunosc ei despre sport sau cum îşi iubesc ţara? Şi eu mă uit la alte sporturi, fotbal de exemplu, am momente în care sunt frustrată pentru o înfrângere, dar nu mă apuc să înjur jucătorii naţionalei. Ei vor merge la Euro, dacă pierd primul meci şi ne apucăm să-i înjurăm, cum să joace a doua zi cu gândul că ai lor, de la care aşteaptă încurajări, îi înjură? Sunt sportiv şi ştiu ce înseamnă munca pentru şi la o mare competiţie. Nu e normal să aştepţi prima înfrângere şi apoi să dai în oameni. Sau să vii la TV şi să faci la fel, mai ales când eşti din lumea handbalului, iar unii au lucrat până nu demult cu noi. Mă refer aici inclusiv la declaraţia fostului antrenor al naţionalei (Gheorghe Tadici - n.r.).

Reporter: La ce anume făcea referire fostul selecţioner în acea declaraţie?

Cristina Neagu: Am vorbit cu fetele din echipă să ne dăm seama la ce se referă şi ne-am dat seama că e vorba despre Baia Mare, în 2014, la banchetul de după meciul retur cu Belarus, în urma căruia ne-am calificat la Europenele de anul trecut. Obţinusem victorii şi în tur, şi în retur, era toată lumea fericită. Absolut toată lumea intra în vacanţa de vară, era final de sezon, eram la banchetul de după meci, după care toată lumea pleca acasă, se încheiase cantonamentul şi acţiunea naţionalei. Dacă nici la un astfel de banchet, de final de sezon, organizat de ai noştri, nu poţi sărbători o calificare şi intrarea în vacanţă, atunci când? Era o petrecere, nu aveam antrenament sau meci a doua zi, totul se petrecea între noi, nu eram în Piaţa Universităţii. Nu mi se pare corect ce a spus la TV fostul antrenor, acum când nu mai lucrează cu noi. De ce nu a spus atunci? Şi nu se face aşa ceva, chiar dacă e după un an şi jumătate. Aştepţi la colţ prima înfrângere cu noul antrenor şi faci aşa ceva. A fost urât, a lucrat cu noi şi noi cu el, până la urmă am împărţit totul. Fix aşa ar fi arătat naţionala pe viitor, cum ne-a creat impresia, dacă nu ajungeam acum pe podium. Şi dacă nu luam medalie acum, eu tot aş fi ieşit să-mi spun părerea despre cum s-a purtat, pentru că în timpul Mondialelor am evitat asta. Ştiu cu cine lucrez, ce fete avem în echipă, dar poate e timpul să vorbim, am fost prea mult tăcute. Sper ca şi fetele să se apere de acum, pentru că nu avem de ce să nu fim mândre, nu am greşit cu nimic. A face o petrecere la un final de sezon e normal. Şi, să mă ierte Dumnezeu, nu mai avem 15 ani, suntem femei în toată firea. Dacă vrem să petrecem, o facem, fiecare îşi asumă ce facem, nu suntem copii. Eu nu am auzit şi nu cunosc în toată cariera să fi fost astfel de probleme la echipa naţională. Nu sunt de acord şi nu permit să fim astfel tratate. Ce legătură avea meciul cu Spania de acum cu ce a fost în urmă cu un an şi jumătate la Baia Mare?

Reporter: V-au afectat declaraţiile fostului antrenor?

Cristina Neagu: Să nu creadă lumea că ne-am mobilizat după criticile lui (ale lui Tadici – n.r.). Am făcut-o pentru noi, pentru că voiam performanţă. Nu am citit presa la Mondiale, dar am aflat şi am considerat cu toate că este jignitor. Starea în care am fost toate atunci aşa s-ar numi într-un cuvânt: jignire. Ne-am aşezat toate şi am vorbit, ştim bine ce se scrie despre noi când jucăm slab, dar eu nu suport când cineva vorbeşte rău de noi şi de naţională, când ştiu cât muncim. Iar pe domnul Tadici, care a afirmat că dau în antrenorii români, l-aş întreba ce comentarii poate avea un om despre educaţia altcuiva, când el vorbea cu o naţională feminină cu "bă, fetelor", că doar a văzut toată lumea atâţia ani. Am respectat toţi antrenorii români cu care am lucrat, am învăţat de la fiecare, şi pentru teren, şi pentru viaţă, iar pentru asta merită respect şi, tocmai pentru că ştiu că i-am respectat, nu permit nimănui să vorbească de educaţia şi caracterul meu în handbal. Aici e vorba şi de părinţii mei, de familia mea, de acolo vin, ei m-au educat. Am nişte părinţi minunaţi, ei cum s-au simţit oare când au auzit acele cuvinte? Este adevărat, am o personalitate puternică şi mi-a plăcut tot timpul să învăţ, iar asta poate nu a fost pe placul tuturor. Iar declaraţiile mele de acum nu le consider ca o înfruntare cu fostul antrenor, ci pur şi simplu am dorit să cunoască toată lumea şi părerea mea, e normal să spun ce s-a întâmplat.

Reporter: Au urmat meciurile cu Rusia şi Norvegia în grupa D, tot pierdute. Cum aţi reuşit să vă mobilizaţi după trei înfrângeri la rând înaintea optimilor?

Cristina Neagu: Ne era gândul la optimi, încercam să corectăm fiecare greşeală anterioară. La Mondialele din 2013 ne-am întâlnit în optimi chiar cu Polonia, pe care am învins-o acum în finala mică, eram mari favorite atunci, dar ne-au eliminat şi am venit acasă după şase meciuri. Acum, pe lângă numele adversarei – campioana mondială en-titre, Brazilia, ne-am pus toată concentrarea şi speranţa de calificare la Jocurile Olimpice pe acest meci din optimi. Cine ar fi dorit să piardă trei meciuri anterior? Am suferit toate mult după primul cu Spania, dar chiar dacă am pierdut apoi şi cu Rusia şi cu Norvegia, am pierdut luptând şi vedeam cum jocul nostru creşte. A venit Brazilia la rând, Paula Ungureanu a vrut Brazilia şi a şi făcut un meci excepţional atunci, iar înainte am vorbit cu staful şi apoi doar între noi. Ce merge, ce nu merge, cum să corectăm, ne-am ascultat una pe alta cu tot ce aveam pe suflet şi am spus la final cam aşa: cu Brazilia e meciul meciurilor sau cel care ne va trimite acasă. Atunci s-a născut strigătul "Pentru cine jucăm? Pentru noi!" Sincer, în acel meci cu Brazilia chiar am jucat pentru noi, a fost descătuşarea noastră, renaşterea noastră. Sigur că apoi, atunci când strigam, gândul nostru era şi la familii, la fanii din sală, la cei de acasă care ne încurajau tot timpul şi, tot sincer, nu era şi pentru cei care ne-au numit ruşinea României. Asta a însemnat "pentru noi". Ne-a dat extrem de multă motivaţie şi eram o altă echipă a României, am obţinut o victorie mare, iar după mine a fost cel mai frumos meci al nostru la Mondiale. Eram în stare să mâncăm din ele la acel meci.

Reporter: A urmat Danemarca. Cum a fost să reveniţi în aceeaşi sală la Herning unde în 2010 aţi cucerit bronzul european?

Cristina Neagu: Cu amintiri minunate a fost. Când am ajuns la hotelul de acolo, fix acelaşi ca acum cinci ani, apoi sala, aceeaşi, m-au năpădit amintirile. Le-am spus fetelor: aici am câştigat medalia în 2010. Şi am avut un sentiment extraordinar, mai ales că eu îmi doream Danemarca în sferturi. La prezentare ne huiduiau toţi, acum au învăţat şi danezii să huiduie, dar aveam o stare plăcută. A fost un meci de poveste, pe care l-am trăit la maxim.

Reporter: Ai dat 15 goluri în acel meci. Cum e să dai 15 goluri la acest nivel într-un singur meci?

Cristina Neagu: Nici nu ştiam câte goluri am dat, mi-a spus cineva la final. Nu-mi venea să cred. Mi-am dat seama atunci că am fost toate într-o stare specială, împreună, am creat-o şi asta ne-a adus victoria şi calificarea în semifinale. Nu am cuvinte cât de frumos a fost după acel meci. Senzaţional. Şi ne-am mai dat seama de ceva atunci: că dacă păstrăm acea stare, acel sentiment de familie, de sprijin, de încurajare putem face orice. Sigur, am pierdut apoi cu Norvegia în semifinale, dar ştiu că ne-am luptat. Până la ultima picătură de energie. Ne-am zis aşa: să ieşim cu capul sus, indiferent de rezultat, să luptăm până la capăt. Ne-am dorit mult victoria, mai ales că de vreo 15 ani nu am mai bătut Norvegia într-un meci oficial, dar nu am reuşit. Totuşi, şi acel meci ne-a ajutat să credem în noi că vom obţine medalia de bronz şi aşa a şi fost. Am dominat Polonia de la un capăt la altul şi am urcat pe podium.

Reporter: Acum eşti fericită pentru medalie, dar nu a fost aşa tot timpul. Cum ai descrie ultimii cinci ani din cariera ta?

Cristina Neagu: Nu pot uita anul 2011, când mă durea umărul îngrozitor. A urmat operaţia la umăr, apoi perioada aceea lungă de recuperare, în care mă antrenam singură şi mi-era greu, iar după ce am revenit nu au trecut trei luni şi mi s-a rupt genunchiul stâng, în 2013. Am păţit-o la braţul de aruncare şi la piciorul de sprijin. Am fost extrem de doborâtă psihic. Simţeam că îmi fuge pământul de sub picioare. Mă gândeam cum în 2010 am fost declarată cea mai bună jucătoare din lume şi acum eram în infern, cum viaţa te şi urcă, şi te şi coboară. Agonie şi extaz. Pe lângă că recuperarea merge greu, nu vedeam progrese, totul a culminat cu desfiinţarea Oltchimului. Avusesem ofertă de la Buducnost înaintea sezonului, dar nu am vrut să plec atunci, ci să mai stau un an la Oltchim, pentru cei care m-au susţinut şi pentru fani. Dar mi s-a spus să-mi găsesc echipă când s-a desfiinţat Oltchim şi aveam impresia atunci că pierdusem tot. Managerul meu a luat legătura cu Buducnost şi m-au vrut chiar dacă îi refuzasem înainte. La început a fost greu, nu ştiam cum să mă integrez, dar m-au sprijinit tot timpul. Nu eram recuperată sută la sută. Dar, încet, cu răbdare, mai ales a celor de la Buducnost, mi-am revenit. Se poate vedea şi în prezent că sunt sportivi care nu mai ajung la forma dinainte după astfel de operaţii. Eu cu mine m-am considerat o campioană atunci. De aceea, am învăţat să joc handbal şi din plăcere, nu doar pentru victorie. Cine ştie cât mai pot juca? Vreau să mă bucur de handbal, nu să câştig. Operaţiile au lăsat urme pe corpul meu, adversarele totdeauna îşi iau măsuri speciale la mine, sunt lovită, am dureri la umăr, genunchi, fiecare articulaţie, vânătăi după fiecare meci. Dar acum, în Danemarca, la final, parcă nu am mai simţit niciuna dintre acestea din cauza bucuriei.

Reporter: Pentru noi urmează turneul preolimpic din luna martie. Cum vezi grupa cu Danemarca şi Muntenegru?

Cristina Neagu: Va fi o luptă în trei, sigur că şi Uruguay este în grupă, dar nu va pune probleme. Dacă vom păstra aceeaşi stare pe care am creat-o în echipă cu fetele, familia pe care am format-o, avem şanse de Olimpiadă. Danemarca şi Muntenegru sunt adversare extrem de puternice, dar nu avem de ce să nu credem în şansa noastră. Şi mai sper ca la Olimpiadă să meargă România şi Muntenegru din această grupă. Acolo joc, ştiu cât muncesc şi ele, merită să fie la Rio. Iar fanilor noştri vreau să le mulţumesc că ne-au fost alături, îi rog să vină şi la turneul preolimpic, pentru că ne sprijină enorm. Cele mai mari mulţumiri ale mele merg spre echipa României, nu doar către fetele care au fost în Danemarca, ci către întregul lot de 28 de jucătoare, dar şi către întreg staful tehnic, medical şi către analistul video al naţionalei, care ne-a ajutat foarte mult. Voi mai rămâne acasă doar de Crăciun şi sper să mă relaxez, să uit de handbal şi de tot, să fiu doar cu familia, aşa că urez românilor Sărbători Fericite, cu speranţa că şi noi le-am adus o mică bucurie. Hai România!