- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FC Timişoara a fost învinsă de Anderlecht, scor 3-1, în Liga Europa
Formaţia FC Timişoara a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa belgiană Anderlecht Bruxelles, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a grupei A a Ligii Europa.
FC Timişoara a fost învinsă de Anderlecht, scor 3-1, în Liga Europa (Imagine: Alin Matei/Medifax Foto)
Golurile au fost marcate de Suarez '29 (penalti), Boussoufa '69, pentru gazde, Legear '90+5, respectiv Parks '55, pentru oaspeţi.
1-0: Maxim a faultat în careu şi penaltiul acordat de arbitrul Tony Chapron a fost transformat de Suarez, cu un şut în dreapta portarului Pantilimon, plecat pe colţul opus.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
1-1: Parks a reluat, cu capul, de la aproximativ şapte metri, centrarea venită de pe partea stângă.
2-1: Boussoufa a reluat cu capul de la aproximativ şase metri, din apropierea lui Stelian Stancu, care a marcat astfel golul 500 pentru Anderlecht în cupele europene.
3-1: Legear a scăpat pe contraatac şi a înscris cu un lob, de la aproximativ 14 metri.
Anderlecht : 24. Proto - 30. Gillet, 23. Juhasz, 2. Mazuch, 3. Deschacht - 10. Kanu (13. Legear '62) , 99. Sare, 5. Biglia, 11. Boussoufa - 9. Suarez (14. Kouyate '83), 26. Lukaku (19. Frutos '77). Antrenor: Ariel Jacobs.
FC Timişoara: 29. Pantilimon - 2. Bonfim, 13. Scutaru, 6. Nibombe, 20. Maxim - 55. Bourceanu (7. Stancu '67), 5. Alexa, 10. Art. Karamyan (77. Curtean '80) - 27. Magera - 18. G. Bucur (21. Goga '76), 9. Parks. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Maxim '29
Arbitri: Tony Chapron (central) - Emmanuel Boisdenghinen, Johann Perrauax (asistenţi) - Olivie Thual, Clement Turpin (arbitri adiţionali) - Alexandre Castro (rezervă).
Partida Anderlecht Bruxelles - FC Timişoara, contând pentru etapa a IV-a a grupei A din Liga Europa, a fost întreruptă circa şase minute din cauza suporterilor grupării timişorene, care au aruncat cu torţe în suprafaţa de joc, precum şi cu monede.
Incidentele create de suporteri au început în minutul 50, imediat după golul marcat de Parks, prin care FC Timişoara a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, când fanii au aruncat cu mai multe torţe pe teren. Imediat, în faţa sectorului ocupat de suporterii timişoreni s-a format un cordon de stewarzi.
Fumul degajat de torţe l-a determinat pe arbitrul de centru, francezul Tony Chapron, să întrerupă partida.
Chapron a purtat mai multe discuţii cu arbitrul de rezervă, Alexandre Castro, după care a aşteptat degajarea fumului.
Căpitanul echipei, Dan Alexa, s-a îndreptat spre sectorul ocupat de suporterii timişoreni şi i-a rugat să nu mai arunce cu nimic în teren, însă, după plecarea fotbalistului echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabău, fanii au mai aruncat cu diverse obiecte în suprafaţa de joc. Tony Chapron a ridicat de pe gazon monede şi restul torţelor aruncate, pe care le-a înmânat arbitrului de rezervă.
La partidă, disputată pe stadionul "Constant van der Stock", a asistat şi preşedintele UEFA, Michel Platini.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO