- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Steaua a câştigat Cupa României pentru a 21-a oară în istoria sa - GALERIE FOTO
Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 21-a oară în istoria sa, după ce a învins, miercuri, pe stadionul Tineretului din Braşov, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Dinamo Bucureşti, în ultimul act al competiţiei, transmite trimisul MEDIAFAX.
Steaua a câştigat Cupa României pentru a 21-a oară în istoria sa (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
Golurile echipei Steaua au fost marcate de Dică '24 şi Bărboianu '50 (autogol), în timp ce pentru formaţia Dinamo a marcat Torje '33.
În minutul 4, Bănel Nicoliţă a cerut penalti, arbitrul Marcel Avram a lăsat jocul să continue, iar managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a alergat în teren pentru a protesta, dar nu a fost eliminat. El a strigat către tribuna oficială: "Nu se poate aşa ceva".
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 05:50
-
astăzi, 05:02
• Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
astăzi, 04:52
• Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
-
ieri, 22:13
-
ieri, 21:25
• Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
-
astăzi, 00:47
-
astăzi, 07:26
-
astăzi, 03:37
-
astăzi, 00:46
-
astăzi, 08:16
• LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu a depăşit 2,1 milioane de voturi. Diferenţa de 0,01% ( 976 de voturi) între Ciolacu şi Lasconi cu 99,87% dintre secţii numărate
-
astăzi, 00:14
• Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL
-
astăzi, 00:35
-
astăzi, 02:47
• Iaşi. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cum au votat ieşenii
-
ieri, 19:35
-
ieri, 15:13
În minutul 13, Torje a lovit bara cu un şut de la 14 metri, lateral dreapta.
În minutul 16, Steaua a cerut cartonaş roşu, după un fault al lui Moţi asupra lui Bilaşco, cu talpa în frunte, însă fundaşul dinamovist a primit doar un cartonaş galben.
În minutul 21 a avut loc un conflict între antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, şi Mihai Stoica, acesta din urmă reproşându-i tehnicianului maniera de arbitraj a lui Avram. Cei doi s-au înjurat.
În minutul 24, Steaua a deschis scorul prin Nicolae Dică, care a transformat o lovitură liberă de la 18 metri, printr-un şut la colţul lung al porţii apărate de Bălgrădean. După marcarea golului, Nicolae Dică a arătat spre tribune un tricou pe care era scris mesajul: "Oli, rămâi în Ghencea, aici e casa ta".
Dinamo a egalat în minutul 33, prin Gabriel Torje, care a marcat tot din lovitură liberă de la 18 metri, surprinzându-l pe portarul Ciprian Tătăruşanu cu un şut la firul ierbii pe colţul lung.
În minutul 50, Bărboianu, presat de Romeo Surdu, a trimis un şut de la aproximativ 20 de metri în proprie poartă, Steaua preluând conducerea pe tabela de marcaj.
Imediat după autogolul lui Bărboianu, fanii Stelei au aprins torţe în tribunele de pe stadionul Tineretului. Mihai Stoica a intrat imediat pe teren şi s-a îndreptat spre locul unde se aflau fanii stelişti, pentru a le cere să se calmeze. Ca urmare a intervenţiei sale, Mihai Stoica a fost trimis în tribune de centralul Marius Avram. La refuzul lui Stoica de a părăsi terenul, arbitrul a atenţionat echipele să vină la mijlocul terenului, după care s-a răzgândit, meciul continuând. Mihai Stoica a plecat în final în tribună.
În minutul 59, fanii dinamovişti au aruncat o torţă în teren în momentul în care Gabriel Torje se pregătea să centreze spre poarta apărată de Ciprian Tătăruşanu. Torje a reuşit să se ferească, torţa trecând la circa doi metri de jucătorul dinamovist şi meciul fiind oprit câteva momente.
Dinamo: 34. Bălgrădean - 18. Bărboianu, 21. Grigore, 4. Moţi, 16. Bordeanu - 5. Kone (20. Bakaj '73), 6. Mărgăritescu (9. Ţucudean '88) - 22. Torje, 7. C. Munteanu, 10. Alexe - 25. Dănciulescu (19. Ganea '67). Antrenor: Ioan Andone.
Steaua: 12. Tătăruşanu - 3. Emeghara, 6. Gardoş, 22. Galamaz, 14. Latovlevici - 5. Brandan - 16. Nicoliţă, 10. Tănase (4. Iliev '90), 24. Surdu - 20. Dică (26. Bicfalvi '62), 17. Bilaşco (7. Szekely '75). Antrenor: Cătălin Necula.
Cartonaşe galbene: Moţi '16, Torje '68, Mărgăritescu '78, Bakaj '90+2 / Bilaşco '75, Szekely '85, Tănase '90, Nicoliţă '90+4
Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Marius Avram, ajutat de asistenţii Micloş Nagy şi Sebastian Gheorghe, arbitru de rezervă fiind Robert Dumitru. Observatorul întâlnirii a fost Nicolae Grigorescu.
La pauză, nocturna de pe stadionul Tineretului a fost stinsă şi a avut loc un spectacol de lumini, lasere şi artificii, precum şi un show susţinut de trupa Extreme, cu acrobaţii pe funie. Aproape de mijlocul terenului a fost coborâtă o minge din mijlocul căreia au fost lansate artificii. O rafală de artificii a explodat între jucătorii stelişti care se aflau la încălzire.
Fanii dinamovişti au afişat mai multe bannere cu mesajele: "Curaj Mister", "Patru luni, trei săptămâni şi două zile, Olăroiu vă ţine în fitile", "E unicul derbi, dar îl vreţi interzis, vom fi în peluză fără compromis", "Un CNP şi o bază de date nu pot opri băieţii cu mentalitate". De asemenea a fost afişat un banner cu mesajul "Un ajutor divin într-un moment greu... împreună spre un nou trofeu", în acelaşi timp fiind desfăşurat un alt banner pe care era desenat Cătălin Hâldan, având aripi, iar în mâna dreaptă ţinând Cupa României.
De cealaltă parte, suporterii echipei Steaua au afişat următoarele bannere: "Doar din orgoliu, pentru vechiul club iubit", "1947 (semnul mai mare) decât 2003 (n.r. - când Gigi a preluat echipa)" şi "Alături de Neşu", iar fanii au format din veste colorate cifra 21 de culoare galbenă pe fundal roş-albastru.
Steaua nu a mai câştigat Cupa României din 1999.
Jucătorii echipei Steaua au primit trofeul Cupei României - Timişoreana din mâinile fostului tehnician stelist Emeric Ienei, după câştigarea finalei competiţiei.
După finalul partidei, jucătorii stelişi au izbucnit în urale şi au fugit către suporteri şi au scandat împreună împotriva rivalilor din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Fundaşul Iasmin Latovlevici a aruncat tricoul fanilor stelişti, după care a fugit înspre tehnicianul Cosmin Olăroiu, care a intrat pe teren, l-a luat în braţe, fiind urmat de Răduţ şi ceilalţi stelişti, care au început să sară în jurul antrenorului, să-i scandeze numele, în final ridicându-l în braţe.
În acelaşi timp, jucătorii dinamovişti plângeau, cel mai afectat dintre ei fiind Gabriel Torje, care a fost consolat de Ioan Andone, dar care nu s-a oprit din plâns nici după ce echipa sa a primit medaliile de finalistă.
La festivitatea de premiere, arbitrul Robert Dumitru a fost singurul aplaudat de spectatorii prezenţi pe stadion dintre cei patru care au oficiat.
Jucătorul Nicolae Dică, marcatorul primului gol al meciului, în minutul 24, a fost declarat jucătorul finalei Cupei României.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, le-a înmânat jucătorilor şi antrenorilor ambelor echipe medaliile de câştigători, respectiv de finalişti, trofeul Cupei României fiind înmânat steliştilor de Emeric Ienei.
Echipa Steaua a primit pentru câştigarea trofeului un cec în valoare de 265.500 de euro.
După primirea trofeului, jucătorii stelişti au luat cupa şi au mers în faţa galeriei, pentru a sărbători alături de fani, iar apoi au făcut un tur de onoare.
Jucătorii stelişti au primit şi trofeul Puma, încrustat cu peste 14.000 de cristale Swarovski.
La vestiare, jucătorii au scandat "Să vină Cupa în Ghencea" şi au băut şampanie din cupă. Ei au mai strigat "Cine nu sare, ori este câine, ori e prost de moare", "Să vină Oli în Ghencea", "Oli nu pleca" şi au scandat împotriva formaţiilor Dinamo şi Rapid. După ce au văzut că sunt filmaţi, jucătorii au închis geamul de la vestiare şi au aruncat cu şampanie în el.
Ca urmare a câştigării Cupei României, Steaua va juca direct în play-off-ul Ligii Europa, în timp ce Dinamo va evolua în al doilea tur preliminar al Ligii Europa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:13
-
astăzi, 07:50
Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România