Florian Walter: E posibil să împrumutăm câţiva jucători la Dinamo

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că le-a propus oficialilor de la Dinamo trei jucători sub formă de împrumut şi aşteaptă în aceste zile un răspuns în acest sens.

Urmărește
198 afișări
Imaginea articolului Florian Walter: E posibil să împrumutăm câţiva jucători la Dinamo

Florian Walter: E posibil să împrumutăm câţiva jucători la Dinamo (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

Walter a precizat că există posibilitatea ca trei sau mai mulţi jucători, dintre cei care nu intră în vederile antrenorului Ionuţ Badea, să fie împrumutaţi pentru un sezon clubului Dinamo Bucureşti. "A fost o discuţie cu cei de la Dinamo. Sunt jucători tineri care nu intră momentan în planurile noastre, iar la Dinamo ar putea juca mai mult. Fabian Teuşan e unul dintre ei, dar mai sunt. Chiar şi Helder Castro e o soluţie. Până la urmă se pare că drumurile se mai şi inversează. Până acum au venit jucători aici de la Dinamo, acum e posibil să-i ajutăm noi pe ei. Vom vedea în funcţie şi de ce zice antrenorul nostru, dar şi de răspunsul lor", a spus Florian Walter.

Jucătorul nominalizat de Walter, Fabian Teuşan, are 21 de ani şi evoluează ca fundaş central. În sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut la Unirea Urziceni. Portughezul Helder Castro are 24 de ani şi este mijlocaş ofensiv. În retur, Castro a jucat sub formă de împrumut la Portimonense, în prima ligă a Portugaliei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici