FOCUS: Carmen Amariei, la ultimul sezon din carieră

În luna decembrie a anului 2000, Carmen Amariei pleca din ţară pentru prima dată, după ce evoluase la "U" Cluj şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu ultima câştigând trei titluri naţionale consecutive. Nu era un moment prea bun în cariera sa, aflându-se la doar cinci luni de la o ruptură de ligamente la genunchiul stâng şi o operaţie de menisc.

Chiar şi aşa, a participat cu naţionala României la JO de la Sydney, dar nu a putut juca. "Apogeul carierei mele la nivel de echipă naţională a fost la Campionatul Mondial din 1999, când România a încheiat pe locul patru, iar eu am ieşit golgeter, împreună cu Grit Jurack. După acel moment frumos a venit şi duşul rece. Am suferit o ruptură de ligamente, dar am fost operată de menisc. Am suferit mult şi, chiar dacă am fost cu echipa naţională la Jocurile Olimpice, nu am putut-o ajuta. Am ratat în acel an şi Campionatul European de la Bucureşti, când România a luat tot locul patru. Trebuie să recunosc că mă gândeam să-mi închei cariera la acea vreme. Am avut însă norocul să-l cunosc pe preşedintele de la ESBF Besancon, Jaques Mariott, care m-a dorit la echipa sa şi în 30 decembrie 2000 am şi semnat contractul. Îi port recunoştinţă şi acum, am rămas prieteni, pentru că el m-a ajutat să mă relansez în handbalul de elită", a spus Carmen Amariei.

După trei ani şi jumătate petrecuţi în Franţa, handbalista a făcut pasul spre cel mai puternic campionat din Europa, transferându-se la Randers HK, în Danemarca. "Ca şi acum, era şi atunci, cel mai puternic campionat intern din Europa. A fost frumos, dar nu a durat prea mult la Randers, pentru că au avut probleme financiare şi jucătoarele au fost nevoite să plece. S-a ivit posibilitatea de a juca la Slagelse, antrenată atunci de Anja Andersen, şi la care erau deja nume mari din handbalul european: Bojana Popovici, Ausra Fridrikas, Cecilie Leganger, Maja Savici, Irina Poltoratkaia. A fost un vis frumos, o echipă puternică, ce a câştigat de trei ori campionatul şi Cupa în Danemarca, şi de două ori Liga Campionilor. La nivel de club, pot spune că acolo am atins apogeul carierei, nu pentru că am câştigat Liga Campionilor de două ori, ci şi pentru că era o echipă extraordinară, de o valoare incontestabilă", a mai spus Carmen Amariei.

A urmat experienţa de un sezon la FCK Copenhaga, tot împreună cu antrenoarea Anja Andersen, iar din vara anului trecut trecerea la Viborg, care abia câştigase Liga Campionilor, după finala cu Oltchim Râmnicu Vâlcea. "Mi-am dorit totdeauna să joc un an la Viborg, este o experienţă fantastică, fiind un club extrem de profesionist. Am cunoscut oameni extraordinari şi doar ghinionul accidentării mele la genunchi şi operaţia ulterioară au făcut să nu pot ajuta echipa aşa cum aş fi dorit. Am pierdut, din nou, şi echipa naţională, în care am avut încredere că va lua o medalie la Europenele din 2010, şi mi-a fost foarte greu să ratez iar din cauza unei accidentări. Acum a trecut totul şi trebuie să privesc spre viitor", concluzionează ea.

Revenită acasă, la Cluj, în vacanţă, Carmen nu este decisă în privinţa viitorului. Recunoaşte că îi este foarte greu să mai continue un an la nivel înalt, dar ştie că dacă se va decide să renunţe acum, nu-şi va putea atinge visul pe care îl are înaintea încheierii carierei. "Am oferte din străinătate, de la cluburi de elită, dar încă nu am luat o decizie. Sunt acasă, cu familia, cu cei dragi şi mă simt excelent, dar sigur că va trebui să mă gândesc şi la partea profesională. În primul rând, trebuie să spun că îmi doresc enorm să fiu sănătoasă şi să pot ajuta echipa naţională. În luna decembrie este Campionatul Mondial, iar dacă voi face parte din reprezentativă, voi avea un motiv în plus de bucurie. M-aş întoarce în Brazilia, unde în urmă cu 16 ani, România a câştigat titlul mondial la tineret. Apoi, visul meu este să îmi închei cariera şi de la echipa naţională, cu o participare la Jocurile Olimpice de la Londra. Ce sportiv nu şi-ar dori acest lucru? Pentru mine ar fi a treia participare la Olimpiadă. Ar fi ceva deosebit şi onorant", spune Carmen.

În privinţa unui nou club la care va evolua, recunoaşte că dorinţa sa ar fi să rămână în ţară. "Am plecat acum 11 ani din ţară şi, chiar dacă am revenit la un moment dat, jucând la Cluj şi Braşov, trebuie să spun că m-am săturat să fiu pe drumuri. Nu e vorba de handbal aici, pentru că meseria ţi-o faci oriunde joci, ci de depărtarea de casă, de cei dragi, de singurătatea pe care o simţi când eşti la mii de kilometri de casă. Cum am mai spus, oferte din străinătate am şi acum, dar urmează să mă decid", a adăugat ea.

Până atunci, handbalista în vârstă de 32 de ani, şi-a făcut planuri de vacanţă. "Vreau să petrec câteva zile pe litoralul românesc şi mai ales să fac un tur al Moldovei, să admir mănăstirile noastre. Sper să reuşesc, pentru că şi anul trecut am încercat şi nu a ieşit. Am semnat contractul cu Viborg de azi pe mâine şi toate planurile le-am lăsat baltă", explică sportiva clujeană, care face în încheiere referiri şi la oraşul natal.

Ea îi laudă pe suporterii clujeni. "Vreau să spun ceva special despre suporterii clujeni. Şi cât am jucat acasă, înainte să plec prima dată în 1997, şi cu ocazia revenirii de acum trei ani, mi-au fost alături şi m-au respectat. Vreau să ştie că nu uit aşa ceva, le mulţumesc şi, tocmai de aceea, mi-aş dori să am parte de retragerea din activitatea competiţională acasă, la Cluj, împreună cu fanii Universităţii. Am jucat la multe echipe, dar felul în care m-am simţit încurajată de ei, când am avut şi momente grele în carieră, nu îl voi uita", a încheiat Carmen Amariei.

Anul viitor, când spune că îşi va încheia cariera, Carmen Amariei va împlini 20 de ani dedicaţi handbalului, în care a devenit campioană naţională în România, Franţa şi Danemarca, câştigând Liga Campionilor şi Cupa Cupelor.