FOCUS: Un jucător din naţionala de polo, revoluţionar din sediul CC, rememorează zilele Revoluţiei

"După 20 de ani de stat afară, am ajuns la concluzia că a dat ceva bun şi sistemul comunist. Se crea un respect pentru şcoală, se crea o identitate care acum nu mai există. Acum nu mai e respect pentru ştiinţă, pentru cultură, pentru nimic. Nici respect pentru tine însuţi nu mai există. Exista conştiinţă, dragostea pentru ţară. A dispărut total. Au fost ei comuniştii cum au fost, dar îţi creau ideea de unitate naţională, de dragoste. Acum nu mai există. În America, dacă cineva spune că vrea să distrugă ţara, e băgat direct în puşcărie, şi acolo e democraţie adevărată. La noi, cine înjură România nu există nici instrumentele cu care să-l constrângi", a declarat Niţă pentru MEDIAFAX.

Horia Niţă a trăit din iunie 1990 în Italia şi Elveţia, unde a fost jucător de polo şi antrenor, pentru ca mai apoi să activeze în domeniul hipnoterapiei analitice, cu titlul de doctor, şi a psihoterapiei analitice.

Fostul poloist al echipei Rapid şi component al echipei naţionale a plecat din România în Italia, la Campionatul Mondial de fotbal, făcând parte dintr-un grup de revoluţionari, şi a luat decizia de a rămâne în străinătate din cauza mineriadelor: "În 1990, am fost invitaţi la Campionatul Mondial de fotbal din Italia, şi în timpul ăla, în ţară era o mineriadă. Tatăl meu, fiind deţinut politic, a făcut 11 ani de puşcărie în comunism, a dat telefon acasă să vadă ce se întâmplă. Şi a aflat că am fost căutaţi la uşă, voiau să spargă uşa. Când am auzit asta, eu i-am spus tatălui meu că nu mă mai pot întoarce în ţară. Fiind şi participant direct la Revoluţie, cu tot ce s-a întâmplat acolo, cu generalul Guşă, cu Vlad şi toţi ceilalţi, probabil că de aia mă căutau. Şi mai cred că mă căutau şi pentru că, imediat după Revoluţie, m-am dus la ţărănişti. Tatăl meu făcuse puşcărie pentru ei şi eu am urmat oarecum idealul lui. Pe 25 decembrie am fost şi m-am înscris la ţărănişti împreună cu tatăl meu şi apoi m-am întors în Comitetul Central, unde am vorbit despre Partidul Naţional Ţărănesc. Ţin minte că Dan Iosif era foarte supărat că «i-am trădat» şi m-am dus la ţărănişti. Nu ştiu ce am trădat? Poate pentru că nu am mai fost cu ei în Frontul Salvării Naţionale şi mai apoi în PDSR".

Horia Niţă îşi aminteşte că înainte de Revoluţie dorea să fugă din ţară, dar că un cunoscut i-a spus că urmau să aibă loc evenimente în urma cărora se va schimba sistemul. "Deşi mi-am iubit ţara, se ajunsese la o limită şi îmi doream să plec de aici. Simţeam că nu mai pot trăi în ţară. Voiam să fug dar întâmplarea a făcut să cunosc pe cineva care mi-a spus să mai stau puţin că se întâmplă ceva, se schimbă ceva. Nu am crezut. Pe 21 decembrie, când începuse şi la Bucureşti, m-am dus spre Piaţa Universităţii. La Piaţa Unirii, când au început să tragă cu trasoare, un prieten cu care eram s-a speriat şi a plecat. Apoi am văzut cum morţii se duceau la Spitalul Colţea. Pe 22 am fost la CC, am fost în cabinetul 1 apoi în cabinetul 2. Am forţat atunci, împreună cu alţi manifestanţi, pentru că atunci eram manifestanţi, nu revoluţionari, şi am intrat în anticamera comandamentului acolo unde se discutau tainele şi se intra foarte greu, doar pe bază de parole şi buletin", a povestit Niţă.

Ca sportiv, Niţă a fost ales să fie reprezentantul Frontului Salvării Naţionale în Ministerul Tursimului şi Sportului.

"Până pe data de 12 ianurie am făcut parte din Frontul Salvării Naţionale şi mă ocupam de Ministerul Turismului şi Sportului. Eu trebuia să controlez Ministerul Sportului după ce Cornel Dinu fusese pus ministru şi Ministerul Turismului, unde era numit Lupoi. Trebuia să-i dăm afară pe cei care fuseseră până atunci şi să punem alţi oameni. Aveam o hârtie de la domnul Dumitru Mazilu prin care eram nominalizat să mă ocup de aceste două ramuri. Eu am jucat polo pe apă, fusesem sportiv şi cunoşteam bine ce se întâmplă. Ştiam toate măgăriile comuniştilor cu băieţii coloneilor care erau mereu împinşi de la spate. Ţin minte că, pe 25 decembrie, Cornel Dinu şi Mircea Lucescu au venit la biroul domnului Mazilu, împreună cu doi italieni. Apoi s-au dus la cabinetul domnului Iliescu. Când am ajuns la minister am văzut că Dinu fusese numit ministrul sportului. Am vorbit cu el şi i-am spus că vreau să reorganizăm ministerul. Voiam să punem nişte oameni care nu aveau legătură cu fosta structură comunistă, care erau dispuşi să facă treabă şi evident care aveau valoare. Voiam ca toate funcţiile, de la preşedinte de federaţie şi până la antrenor federal, să fie ocupate pe criterii de valoare. La început, asta era mentalitatea, eram întărâtaţi împotriva membrilor de partid, împotriva comuniştilor. Pe urmă ne-am schimbat această mentalitate", a mai spus Niţă.

Revoluţionarul consideră că actualul director tehnic al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost alegerea potrivită pentru funcţia de ministru al Sportului în acele zile: "De ce să nu fie Dinu o alegere bună în momentele alea? Păi a fost ministru adjunct al ministrului Sportului un şofer de taxi, nu-mi mai amintesc cum îl chema. De ce să ne mirăm la Dinu? Chiar dacă fusese la Dinamo, Dinu era totuşi un nume. Faţă de şoferul de taxi care nu avea ce să caute acolo, Dinu avea o valoare care nu era contestată de nimeni. Dinu a avut intrare. În vremurile alea cine era pe lângă domnul Iliescu sau domnul Mazilu era numit într-o funcţie".

Horia Niţă şi-a motivat aversiunea pe care o avea faţă de sistemul comunist, printr-o întâmplare petrecută în timpul unui meci de polo, al cărui rezultat se cunoştea dinainte, dar a cărui soartă a schimbat-o fără să ştie. "În 1981 am fost luat pentru prima dată în echipa Rapid şi am jucat finala Campionatului Naţional de polo. Nimeni nu mi-a zis că acel meci era aranjat şi că trebuai să câştige Dinamo, probabil pentru că se gândeau că nu o să fac mare brânză, fiind pentru prima oară în prima divizie. Întâmplarea a făcut ca în meciul acela să dau 3 goluri, ultimul în ultima secundă de joc, cu care am câştigat campionatul cu Rapid. De atunci mi s-au tăiat toate intrările. Nu am mai avut viză şi m-au dat afară şi din lotul naţional", a mai spus Niţă.

Revoluţionarul a povestit şi episodul controversat petrecut în Piaţa Victoriei în urma căruia prim-vicepreşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Dumitru Mazilu, a fost exclus din organismul creat de revoluţionari la 22 decembrie 1989.

"Pe 12 ianuarie, când am văzut manipularea şi diversiunea de la Piaţa Victoriei, când domnul Mazilu a fost exclus, am renunţat. A fost o manipulare controlată de televiziune. În piaţă, domnul Mazilu era pe tab, iar eu eram jos împreună cu alţi revoluţionari. Microfoanele erau împărţite la câţiva oameni şi tot ce se auzea la televizor erau vorbele din microfoane, nu vacarmul din piaţă. La un anumit moment o fată a spus în microfon «Îl vreţi pe domnul Mazilu preşedinte?». Domnul Mazilu nu a auzit ce s-a spus în microfon, din cauza vacarmului şi făcea tot timpul semnul victoriei. Când au apărut imaginile la televizor, nu au apărut scandările despre libertate şi ce se mai striga acolo, ci domnul Mazilu care făcea semnul victoriei, deşi el nu auzea ce se vorbea la microfoane deoarece difuzoarele erau mai departe de tabul pe care se afla. Ăsta a fost momentul în care s-a făcut această interpretare, că Mazilu ar fi vrut să ia locul domnului Iliescu. Iar domnul Iliescu nu a ştiut care era manevra pe acolo, cert este că lucrurile s-au schimbat pe nedrept", a povestit Niţă.

"Cred că Revoluţia a fost coordonată de nişte forţe de afară. Nu se putea face ceva fără o coordonare centrală. În care au fost implicaţi mai mulţi sportivi. Unii dintre noi ne aflam întâmplător acolo, ca şi mine, care nu prea realizam ce se întâmplă cu adevărat. Şi mai erau alţii care avea walky-talky cu ei. «Sportivi» sau «cascadori». Erau şi poloişti şi cascadori. Ei vorbeau între ei, spuneau să aibă grijă de diverşi oameni. Atunci m-am întrebat «băi, toţi suntem la fel veniţi aici, voi de unde ştiţi atâtea, cu cine să fiţi atenţi?». Atunci, în zilele alea, nu cunoşteai pe nimeni, niciun general, nimic. Ei de unde îi ştiau? M-am speriat când i-am văzut pe toţi cascadorii care veneau acolo unde jucam noi polo, cu arme la ei şi cu banderole pe mâini. Dar cine ştia că aceşti «băieţi de oraş», aşa cum erau ei numiţi, erau şi ofiţeri sub acoperire?", a mai povestit Niţă.

Cele mai şocante episoade din decembrie 1989 l-au determinat pe Horia Niţă să tragă concluzia, după 20 de ani de la evenimentele care au schimbat sistemul politic din România, că "jocurile" din timpul Revoluţiei erau prea mari pentru persoane nepregătite: "Ce m-a şocat cel mai mult din timpul Revoluţiei şi n-am să uit niciodată, s-a întâmplat la Comisia Juridică, când se vorbea despre Constituţie. A intrat o persoană şi a spus aşa: «Bună ziua, eu mă numesc Liuba, sunt agent KGB, am centura neagră cu 7 dani, sunt bulgar şi am venit să-mi iau buletinul românesc». Toţi am rămas blocaţi, nu mai ştiam ce să vorbim iar în cele din urmă domnul Mazilu l-a trimis la domnul Iliescu. Aia mi-a tăiat picioarele. Sau, domnul Mircea Dinescu a luat două casete video de la comandamentul central şi a zis că le duce la comandamentul militar. Şi dus a fost. Şi a venit după două zile, l-am întrebat unde sunt şi mi-a zis că era muzică simfonică pe ele. Astea sunt semne de întrebare. Or fi fost şi cu muzică simfonică, or fi fost şi comuniştii melomani, dar să le găseşti acolo unde erau sceptrul lui Ceauşescu, săbiile de la arabi cu diamante şi briliante? Cred că e ceva la mijloc. Jocurile erau prea mari pentru persoane nepregătite, şi 99 la sută dintre noi nu eram pregătiţi. Cei care erau pregătiţi se numărau pe degete. Sunt unele semne de întrebare. Începi să te întrebi ce a fost. Revoluţie a fost, noi am fost acolo, dar a fost o tentativă de lovitură de stat în care noi am fost carne de tun ca să iasă Revoluţia. Unii au murit, alţii au scăpat".

(Material realizat de Adrian Ţone; adrian.tone@mediafax.ro)