Fostul fotbalist Andrei Mărgăritescu, condamnat trei ani de închisoare cu suspendare

Fostul fotbalist Andrei Mărgăritescu a fost condamnat, vineri, la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce în cazul fostului jucător Cristi Munteanu s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva sa, după ce acesta s-a împăcat cu partea vătămată.

Urmărește
641 afișări
Imaginea articolului Fostul fotbalist Andrei Mărgăritescu, condamnat trei ani de închisoare cu suspendare

Fostul fotbalist Andrei Mărgăritescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Cei doi foşti dinamovişti au scăpat, astfel, de închisoare cu executare în dosarul în care au fost acuzaţi de procurori că au făcut afaceri cu o maşină declarată furată. Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase pe Cristi Munteanu la cinci ani de închisoare cu executare, iar pe Andrei Mărgăritescu tot la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pe de altă parte, David Cosmin Rotundu a fost găsit vinovat de infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune de instanţa supremă, care a decis să schimbe pedeapsa de 10 ani şi şase luni de închisoare, dată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât el va executa în final patru ani şi 11 luni de închisoare.

De asemenea medicul Alexandru Cristian Mircea Magherescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Cristinel Antonio Enache la un an de închisoare cu suspendare, Adrian Mihai Radu la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, pe soţia sa, Bianca Radu, la doi ani sub supraveghere pentru fapta de tăinuire, iar Bogdan Treveleanu la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare.

Sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Instanţa a mai dispus restituirea autoturismului marca Audi A8 către partea civilă SC Siluten Doris Company SA.

Procurorii i-au acuzat pe Andrei Mărgăritescu şi pe Cristi Munteanu că sunt "dobânditori de drept ai unei maşini furate", despre care "aveau în mod clar cunoştinţă că face obiectul unei infracţiunui de furt".

Totodată, procurorii l-au acuzat în acest dosar şi pe Alexandru Magherescu, fostul proprietar al unui autoturism Audi A8 care figura ca fiind furat în actele poliţiei, folosit de Andrei Mărgăritescu şi de Cristi Munteanu.

Magherescu era acuzat că i-a dat maşina Audi A8, în urmă cu aproximativ doi ani, fostului portar dinamovist Cristi Munteanu, pentru aproximativ 10.000 de euro. Ulterior, omul de afaceri a declarat maşina furată, pentru a încasa asigurarea pe ea.

Surse judiciare mai spuneau că, după ce a ţinut o perioadă maşina Audi A8 luată de la Magherescu, Cristi Munteanu a reuşit, cu complicitatea unora dintre inculpaţii din acest dosar, să întocmească acte "în regulă" ale maşinii. La începutul anului 2011, Munteanu i-a vândut maşina colegului său de la Dinamo Andrei Mărgăritescu.

În primă instanţă, în 26 aprilie 2012, fotbaliştii Andrei Mărgăritescu şi Cristi Munteanu au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la pedepse de trei ani şi, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare în dosarul privind înşelăciuni cu maşini luate în leasing. Instanţa i-a condamnat pe fostul mijlocaş dinamovist Andrei Mărgăritescu pentru tăinuire şi pe fostul portar al echipei de fotbal Dinamo Cristian Munteanu pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Alături de cei doi, în acest dosar a fost condamnat medicul Alexandru Magherescu, fondatorul centrului medical Doris, din cartierul Militari, la şapte ani de închisoare cu executare pentru tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Fratele acestuia, Cosmin Magherescu, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, instanţa i-a condamnat pe Adrian Mihai Radu la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, precum şi pe soţia acestuia, Bianca Radu, la doi ani sub supraveghere pentru fapta de tăinuire.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti David Rotundu la şapte ani de închisoare pentru tentativă de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Cristinel Anton Enache la şapte ani de închisoare pentru complicitate la tentativa de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Cătălin Teodor Băleanu la cinci ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi Bogdan Preveleanu la şase ani de detenţie pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Instanţa a dispus atunci confiscarea autoturismului Audi A8, proprietatea lui Alexandru Magherescu, precum şi a 15.000 de euro de la Rotundu, 8.000 de euro de la Enache, 7.000 de euro de la Băleanu şi 1.000 de euro Radu Adrian. Magistratul Tribunalului Bucureşti a menţinut sechestrul asigurator pus pe 8.500 de lei, sumă ridicată de la Rotundu şi i-a restituit acestuia autoturismul Mercedes CL500. Totodată, instanţa a dispus restituirea autoturismului Suzuki Swift lui Attila Lukacs şi confiscarea a 1.500 de euro de la Radu şi 200 de euro de la Manole.

Cristi Munteanu a cunoscut situaţia maşinii furate pe care dorea să o achiziţioneze, a dat dovadă de perseverenţă infracţională şi a crezut că poate scăpa cu o pedeapsă cu suspendare, motiv pentru care a dat declaraţii mincinoase la instanţă, a arătat judecătorul Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei de condamnare.

Magistratul a precizat că, în opinia instanţei, Munteanu a avut o viziune clară asupra "situaţiei frauduloase" a autoturismului pe care l-a cumpărat, arătând că "orice om normal cu o pregătire medie, cum este cazul inculpatului Munteanu", putea bănui că o maşină clasa premium, cu o valoare de piaţă de aproximativ 90.000 de euro, nu poate fi vândută după numai doi ani cu doar 31.000 de euro decât dacă este stricată major sau are probleme de natură juridică.

În cazul lui Andrei Mărgăritescu, instanţa a notat în motivare că acesta a ştiut faptul că maşina pe care a cumpărat-o de la persoane indicate de Cristi Munteanu provenea dintr-o infracţiune, toate probele indicând acest lucru, motiv pentru care a şi încercat să tăinuiască fapta şi să scape de autoturism.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici