- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul selecţioner Gheorghe Constantin a încetat din viaţă
Fostul jucător şi antrenor al echipei Steaua Bucureşti şi al echipei naţionale, Gheorghe Constantin, supranumit "Profesorul", a încetat din viaţă, la vârsta de 77 de ani, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.
Fostul selecţioner Gheorghe Constantin a încetat din viaţă (Imagine: www.steauafc.com/ro/)
Potrivit site-ului oficial al FRF, trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Constantin va fi depus miercuri, la capela Cimitirului Reînvierea, înmormântarea fiind programată o zi mai târziu, la ora 12.00.
Gheorghe Constantin a început fotbalul la Unirea Tricolor, unde a jucat la echipa de tineret, iar la scurt timp după desfiinţarea echipei s-a mutat la Venus Bucureşti, formaţie pentru care a evoluat un sezon. La finele ediţiei 1949-1950, Constantin a semnat pentru divizionara B Locomotiva Iaşi, unde a jucat timp de patru sezoane.
În anul 1955, s-a transferat la Steaua, unde a cunoscut adevărata consacrare pe parcursul celor 15 ani petrecuţi la gruparea "roş-albastră", perioadă în care a jucat 264 de meciuri şi a marcat 153 de goluri. A debutat în Divizia A la 21 august 1955, într-un meci Ştiinţa Timisoara - CCA Bucureşti, încheiat la egalitate, scor 2-2, unul dintre goluri fiind marcat chiar de el. Palmaresul lui Gheorghe Constantin cuprinde patru titluri de campion al României (1956, 1959-1960, 1960-1961, 1967-1968), patru Cupe ale României (1955, 1961-1962, 1965-1966, 1966-1967) şi trei titluri de golgeter al României (1960, 1961, 1962).
Constantin a evoluat 18 meciuri în cupele europene pentru Steaua, în care a reuşit să înscrie cinci goluri, unul dintre acestea în returul cu Borussia Dortmund, din ediţia 1957-1958 a Cupei Campionilor Europeni.
Unul dintre meciurile de referinţă din cariera lui Gheorghe Constantin s-a disputat în sezonul 1960-1961 al Diviziei A, cu Steagul Rosu Oraşul Stalin, scor 5-3. La pauza meciului, oaspeţii conduceau cu scorul de 3-0, dar în repriza a doua Gheorghe Constantin a marcat patru goluri.
La 26 aprilie 1969, Gheorghe Constantin a jucat ultimul său meci în tricoul echipei Steaua, într-o partidă cu Progresul Bucureşti, scor 2-2, iar la finele stagiunii a plecat în Turcia, unde a jucat în ultimul său an al carierei la formaţia Kaiserispor.
Ca urmare a evoluţiilor sale din campionat, "Profesorul" Gheorghe Constantin a fost convocat la echipa naţională de selecţionerul Gheorghe Popescu, pentru meciul cu Serbia, care s-a jucat la 22 aprilie 1956, la Belgrad, împotriva Iugoslaviei, ocazie cu care a şi debutat, fiind introdus în teren în minutul 60, în locul coechipierului său Nicolae Tătaru. De altfel, în acea partidă, din cei 13 fotbalişti care s-au aflat pe teren, unsprezece erau legitimaţi la Steaua, excepţiile fiind Iosif Szoko (Dinamo Bucureşti) şi Nicolae Georgescu (Locomotiva Bucureşti). Constantin a jucat, în total, 39 de partide pentru echipa naţională şi a marcat 12 goluri.
După retragerea sa din activitatea de jucător, Gheorghe Constantin a fost numit antrenor secund la Steaua, iar în anul 1973 a devenit principal pentru o scurtă perioadă, după care a plecat la Bacău, unde a antrenat echipa locală şi, apoi, la Galaţi. În sezonul 1978-1979 s-a întors ca tehnician al Stelei, cu care a câştigat Cupa României. Constantin a mai pregătit şi formaţiile Farul Constanţa, FC Naţional şi Gloria Buzău (Divizia A), Rapid Bucureşti, Mecanică Fină (Divizia B) şi Politehnica Iaşi, echipă pe care a promovat-o în prima divizie.
În anul 1990 a fost numit selecţioner al României, însă a demisionat după eşecul de la Bucureşti, 0-3 cu Bulgaria, înregsitrat pe Stadionul Steaua, în preliminariile Campionatului European.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO