- Home
- Sport
- TIMIŞOARA, (31.07.2015, 13:49)
- Adina Oşan , De La Dan Lungu Si Liliana Iedu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul tenisman Ilie Năstase şi soţia sa, Brigitte, vizită de "curtoazie" la DIICOT Timişoara
Fostul tenisman Ilie Năstase, senator UNPR, şi soţia sa, Brigitte Năstase, au făcut, vineri, o vizită "de curtoazie" la sediul DIICOT Timişoara, pentru a se interesa, potrivit unor surse, despre dosarul în care este cercetat pentru trafic de persoane Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte.
Urmărește
1910 afișări
Fostul tenismen Ilie Năstase şi soţia sa, Brigitte, vizită de "curtoazie" la DIICOT Timişoara (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
Potrivit unor surse din cadrul DIICOT Timişoara, soţii Ilie şi Brigitte Năstase s-au prezentat, vineri, la sediul DIICOT Timişoara, pentru a se interesa despre dosarul în care fostul soţ al lui Brigitte, Ovidiu Torj, este cercetat într-un caz de trafic de persoane, acesta aflându-se, în prezent, în arest preventiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"A fost o vizită de curtoazie, nu au fost citaţi să dea declaraţii la DIICOT Timişoara, ei doar s-au interesat de un dosar", au spus sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj
-
Vineri va avea loc prima audiere în cazul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, pus sub acuzare de parlament
-
Constanţa: Elicea eolienei s-a prăbuşit în curtea căminului de bătrâni
Cei doi nu au dorit să dea declaraţii presei la ieşirea din sediul DIICOT Timişoara. Ei au fost însoţiţi la ieşirea din instituţie de către avocatul lui Ovidiu Torj.
Fostul soţ al lui Brigitte Năstase, Ovidiu Torj, care fusese reţinut în 18 iunie, a fost arestat preventiv în 19 iunie, printr-o decizie a Curţii de Apel Timişoara, într-un dosar de trafic de persoane, alături de liderul grupării, Paul Mânzu, un poliţist de la Secţia 1 din Timişoara Ovidiu Gâţan şi încă o persoană, Gheorghe Bală. Un alt bărbat, Firu Tiron, care fusese şi el reţinut în acelaşi dosar, este cercetat în libertate.
Liderul grupării, Paul Mânzu, s-a sustras însă arestării preventive, acesta nefiind găsit de către poliţişti. În timpul şedinţei de judecată, când s-a decis arestul preventiv, a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore a lui Mânzu, astfel că acesta a fost lăsat să plece înainte de decizia finală a judecătorilor.
În 14 iulie, Curtea de Apel Timişoara a prelungit cu 30 de zile, până în 17 august, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Torj în luna iunie.
Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care, în 23 iulie, i-a respins definitiv cererea.
Procurorii DIICOT au făcut, în 18 iunie, 11 percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizaţi fiind un membru al trupei DJ Project, un poliţist, dar şi mai mulţi lideri ai lumii interlope din Timişoara.
Surse judiciare declarau că suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.
Percheziţiile l-au vizat şi pe Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, soţia lui Ilie Năstase, precum şi poliţistul Ovidiu Gâţan, de la Secţia 1 Poliţie Timişoara, care în anul 2013 a mai fost implicat într-un scandal, după ce un bărbat l-a acuzat că l-a bătut. De asemenea, a fost percheziţionată şi locuinţa lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, sursele judiciare spunând că Ovidiu Gâţan şi DJ Gino Manzotti sunt cercetaţi pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul ştia că este victima traficului de persoane.
În total, peste 25 de persoane au fost duse la audieri, între acestea şi un avocat şi un judecător, ambii din Timişoara, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor.
Surse din cadrul DIICOT declarau că peste 25 de victime minore, care erau racolate pe Facebook şi determinate să se prostitueze, inclusiv prin metoda "loverboy", au fost identificate în dosarul de trafic de persoane.
Unii dintre membrii grupării racolau tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, prin intermediul reţelei de socializare Facebook, pe care le ademeneau prin diverse metode, ca de exemplu promisiunea obţinerii unor sume de bani, afişarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc faţă de persoana pe care încearcă s-o atragă, crearea unui sentiment de importanţă în raport cu persoanele din jur.
Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, declara, în 18 iunie, că după audieri cinci persoane au fost reţinute, în timp ce alte şapte au fost puse sub control judiciar, între acestea numărându-se judecătorul Nicolae Aurel Tomuş, de la Judecătoria Timişoara, şi DJ Gino Manzotti de la DJ Project.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump ar dori expansiunea SUA: Canada, Groenlanda și Canalul Panama se află în vizorul președintelui american
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Autoritățile raportează 29 de supraviețuitori și 38 de morți în urma prăbușirii unui avion în Kazahstan
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe