- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (13.01.2016, 12:58)
- Adrian Ţone
Hagi: Obiectivul l-am îndeplinit, acum muncim cu gândul la titlu
Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, la plecare spre Croaţia, că formaţia sa şi-a îndeplinit obiectivul din acest sezon, de a se califica în play-off-ul Ligii I, urmând ca în retur să muncească cu gândul la câştigarea campionatului.
Urmărește
549 afișări
Hagi: Obiectivul l-am îndeplinit, acum muncim cu gândul la titlu (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)
"Normal că vezi ce se întâmplă la celelalte echipe, vor fi echipe foarte bune în play-off, care vor dori să câştige campionatul. Dar şi noi suntem una dintre ele şi ne vom lupta să devenim cei mai buni. Jucătorii sunt motivaţi, am început de trei zile pregătirea. Jucătorii sunt mult mai motivaţi decât în vară, avem o perioadă petrecută împreună, e mult mai bine. Vom munci în fiecare zi pentru a câştiga titlul, e o motivaţie mare, o provocare mare pentru toţi. Numai cu acest gând vom munci în fiecare zi. Noi acum obiectivul l-am îndeplinit, acum rămâne să vedem dacă putem face ceva foarte mare", a afirmat Hagi, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Tehnicianul consideră că Peterson Pecanha, achiziţionat în această iarnă de la Petrolul Ploieşti, este unul dintre cei mai buni portari din campionatul intern: "Începem pregătirea, unii jucători au plecat, au venit alţii, încercăm să facem un campionat bun, aşa cum am făcut anul trecut. Sper ca fiecare jucător să aducă un plus, Pacanha este un jucător important, cunoaşte foarte bine campionatul, e un portar foarte bun, printre cei mai buni din România. Vom vedea dacă vom mai aduce jucători, deocamdată plecăm în Croaţia, unde avem un turneu foarte bun, apoi vom continua cu un turneu în Turcia. Noi ne dorim să devenim cei mai buni, pentru asta muncim în fiecare zi. Vom vedea pe cine vom putea să învingem şi pe cine nu. Asta este mentalitatea noastră".
Lotul echipei FC Viitorul a plecat, miercuri dimineaţă, în Croaţia, unde va participa, până în 25 ianuarie, la turneul internaţional "Arena Cup 2016", alături de alte şapte echipe. Constănţenii sunt în grupă cu Slaven Belupo (Croaţia), Vasas Budapesta (Ungaria) şi NK Koper (Slovenia).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
La 25 ianuarie, FC Viitorul va reveni în ţară, doar pentru două zile, pentru că în perioada 27 ianuarie - 5 februarie are programat un stagiu de pregătire în Antalya. În Turcia, echipa lui Hagi va susţine patru meciuri de verificare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe