Halep, după o nouă înfrângere, la Hong Kong: O voi lua încet. Trebuie să-mi dau timp

  • Fostul număr unu mondial Simona Halep spune că trebuie să rămână răbdătoare după ce revenirea sa de luni în circuitul WTA s-a încheiat cu o înfrângere în două seturi.
  • Halep, în vârstă de 33 de ani, a jucat doar al doilea meci în circuit de când de când a revenit după suspedarea pentru dopaj.
Urmărește
382 afișări
Imaginea articolului Halep, după o nouă înfrângere, la Hong Kong: O voi lua încet. Trebuie să-mi dau timp

Halep, după o nouă înfrângere, la Hong Kong: O voi lua încet. Trebuie să-mi dau timp

Dubla campioană de Grand Slam a revenit în competiţii la Miami Open în martie, după ce pedeapsa iniţială de patru ani a fost redusă la nouă luni.

Înfrângerea cu 6-3, 6-3 de luni, la Hong Kong Tennis Open în faţa chinezoaicei Yung Yae, locul 45 mondial, a fost prima ieşire a lui Halep la nivel de turnee WTA, de la Miami încoace, din cauza unei accidentări la genunchi. Ea a mai jucat totuşi într-un turneu Challenger de nivel secund, la finele lunii septembrie, în care a trecut doar de primul tur.

„Nivelul meu nu a fost rău deloc, dar adversara a jucat foarte bine şi a avut încredere”, a declarat Halep, citată de BBC Sport.

„Nu sunt mulţumită de modul în care am jucat, dar a fost mult mai bine decât meciul precedent”.

Clasată pe locul 883 în lume, Halep se bazează pe faptul că i se acordă wildcard-uri pentru turnee, în încercarea de a-şi reconstrui cariera.

Cu privire la planurile sale viitoare, Halep a spus: „Depinde de wildcard-uri, dar vreau doar să muncesc mai mult pentru că am nevoie de un corp mai puternic pentru a performa la acest nivel.

„O voi lua încet. Trebuie să-mi dau timp şi să încerc să devin mai bună zi de zi.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici