Românca în vârstă de 30 de ani trebuia să joace împotriva canadiencei de origine română Bianca Andreescu, care va evolua în finala turneului WTA 250 împotriva unei franţuzoaice – fie Alize Cornet, fie Caroline Garcia, cele două urmând să se întâlnească în cealaltă semifinală.
„Îmi pare rău că a trebuit să mă retrag astăzi înainte de meciul meu din semifinală”, a declarat Halep, aflată în prezent pe locul 19, citată de organizatori.
„Din păcate, m-am trezit în această dimineaţă cu gâtul blocat, iar acest lucru nu îmi permite să performez cât mai bine.”
Halep a câştigat Wimbledon în 2019 şi are un meci dificil în primul tur pe iarba londoneză, împotriva cehoaicei Karolina Muchova.