Handbalista Cristina Neagu, nominalizată de IHF la titlul de jucătoarea anului în 2014

Handbalista Cristina Neagu, componentă a naţionalei României şi a echipei Buducnost Podgorica, este nominalizată de IHF, alături de alte patru jucătoare din Suedia, Brazilia, Spania şi Norvegia, la titlul de jucătoarea anului 2014 în lume.

Urmărește
234 afișări
Imaginea articolului Handbalista Cristina Neagu, nominalizată de IHF la titlul de jucătoarea anului în 2014

Handbalista Cristina Neagu, nominalizată de IHF la titlul de jucătoarea anului în 2014 (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit anunţului de vineri al forului internaţional de profil (IHF), la titlul de jucătoarea anului 2014 sunt nominalizate cinci handbaliste: Cristina Neagu, Isabelle Gullden (Suedia), Eduarda Amorim (Brazilia), Marta Mangue (Spania) şi Heidi Loke (Norvegia).

De asemenea, pentru distincţia similară masculină au fost nominalizaţi handbaliştii Nikola Karabatici şi Thierry Omeyer (Franţa), Joan Canellas (Spania), Mikkel Hansen (Danemarca) şi Domagoj Duvnjak (Croaţia).

Conform regulamentului, fanii şi reprezentanţii mass-media îşi pot vota favoriţii până în 20 februarie.

În 2014, Neagu a încheiat pe locul 2 în clasamentul golgeterilor la CE din luna decembrie, în pofida faptului că România a fost pe locul 9, iar în actuala stagiune a Ligii Campionilor este, în prezent, liderul topului marcatoarelor, cu 59 de goluri.

Cristina Neagu a mai cucerit titlul de jucătoarea anului în 2010, cu 25 la sută din voturile exprimate la acea vreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici