„IAAF a decis reimpunerea unei suspendări provizorii în cazul Alptekin”, a declarat purtătorul de cuvânt al forului, Nick Davies.
Davies a precizat că această hotărâre este cu efect imediat. „Atleta nu poate participa la nicio competiţie în Turcia sau în altă ţară, până la decizia finală a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), de la Lausanne”, a subliniat oficialul IAAF.
Asli Cakir Alptekin a câştigat la Jocurile Olimpice de la Londra proba de 1.500 de metri. Ea a fost însă suspendată provizoriu de IAAF, după ce în paşaportul său biologic s-au detectat anomalii.
În decembrie, Federaţia Turcă de Atletism a decis să ridice suspendarea provizorie ce fusese hotărâtă în luna mai, considerând că sportiva nu a încălcat regulamentul antidoping.
Asli Cakir Alptekin a mai fost suspendată doi ani pentru dopaj, în 2004. Ea riscă o suspendare pe viaţă şi retragerea titlului olimpic.