INFORMAŢII noi despre Michael Schumacher: Ce spun medicii despre starea fostului campion de Formula 1

După ce vineri, purtătorul de cuvânt al germanului Michael Schumacher a anunţat că fostul campion de Formula 1 are momente în care dă semne de luciditate şi de trezire, cotidianul Bild a oferit detalii despre starea de sănătate a acestuia.

Urmărește
3792 afișări
Imaginea articolului INFORMAŢII noi despre Michael Schumacher: Ce spun medicii despre starea fostului campion de Formula 1

Michael Schumacher (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Michael face progrese... El are momente în care dă semne de luciditate şi de trezire. Suntem alături de el în această luptă lungă şi dificilă, împreună cu echipa de la spitalul din Grenoble şi suntem în continuare încrezători", a precizat purtătorul de cuvânt Sabine Kehm.

Cotidianul Bild scrie că, după 96 de zile de comă, Schumacher pare să reacţioneze la vocile pe care le aude în jurul său.

"Atunci când un pacient pare că se trezeşte din comă la auzul vocilor, este un semn pozitiv. Asta demonstrează că simţurile sale sunt intacte şi funcţionează", a declarat profesorul Joachim Rother, şef al departamentului de neurologice al spitalului din Hamburg, citat de Bild.

TITLURILE ZILEI

El a adăugat: "O reacţie este întotdeauna un semn pozitiv, cu condiţia să nu fie doar un reflex, care are loc fără implicare cerebrală".

Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici