INTERVIU - Juan Martin del Potro: Îmi place fotbalul mai mult decât tenisul

Del Potro este fost numărul 4 mondial, câştigător al US Open la 20 ani şi al altor 13 finale, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra. Jucătorul de 24 de ani şi de aproape doi metri înălţime a strâns din tenis premii în valoare de peste 12 milioane de dolari. Lumea ar putea crede că tenisul este viaţa lui. Nici vorbă! Iubeşte fotbalul mai mult ca tenisul, vorbeşte despre sportul rege mai frumos decât suporterii cei mai înfocaţi. Este fan al echipei Boca Juniors şi este dispus la aproape orice sacrificiu pentru formaţia favorită. Argentinianul a ratat ediţia actuală a turneului de la Roland Garros din cauza unui virus, aşa că a avut timp să discute despre pasiunea vieţii lui, fotbalul şi Boca.

Prezentăm cea mai mare parte a interviului oferit de Juan Martin del Potro site-ului oficial al FIFA:

Reporter: Are un loc fotbalul în programul tău?

Juan Martin del Potro: Absolut. Este numărul 1 pentru mine. Îl iubesc cu adevărat. Urmăresc fotbalul în timpul liber şi îl joc cu prietenii. Nu prea am timp la Buenos Aires, dar avem formate câteva echipe la Tandil şi ori de câte ori mă duc acolo pentru câteva zile, jucăm până apune soarele sau înainte de un grătar. Urmăresc Boca Juniors cu atenţie, dar îmi plac toate stilurile fotbalistice ca să fiu sincer. Când sunt în Argentina pot urmări mai mult echipa pe care o susţin.

R: Fotbal şi grătar, aceasta este o zi obişnuită cu prietenii?

Juan Martin del Potro: Avem un meci pe la şase sau şapte seara şi jucăm o oră, şapte la şapte sau nouă la nouă. Nu jucăm pe un teren întreg pentru că ar trebui să alergăm prea mult, iar eu alerg destul când joc tenis. Câştigătorii nu au nimic de făcut mai târziu. Învinşii pun masa, fac cumpărăturile şi grătarul, apoi curăţă totul după. În Tandil sunt salamuri şi brânzeturi bune, iar echipa învinsă trebuie să pregătească şi aperitivele. Stăm până târziu şi ne simţim bine.

R: Pe ce post joci?

Juan Martin del Potro: Atacant central. Mi-a plăcut să joc pe acest post de mic. Am jucat destul şi în centrul defensivei. Mi-a plăcut acestă poziţie pentru pasele pe care le dai şi pentru sprinturile pe care le faci. Am sfârşit prin a juca în faţă şi de aceea îmi place acest sport. De altfel, fotbalul îmi place mai mult decât tenisul, care este ca un «job» pentru mine. Am încă dorinţa de a juca într-un meci oficial pentru orice club care mă doreşte, după ce îmi termin cariera de tensimen. Vreau să trăiesc acea intensitate şi să joc pentru puncte, ceea ce am făcut când eram tânăr. Am jucat pentru Independiente de Tandil şi luptam mereu pentru titlu. Am jucat în competiţii regionale şi naţionale. (...) Când aveam 12 sau 13 ani a trebuit să aleg între tenis şi fotbal şi am ales tenisul.

R: Cât de dificilă a fost alegerea?

Juan Martin del Potro: Foarte grea. Antrenorul de fotbal a vorbit foarte mult cu antrenorul meu de tenis. Niciunul nu voia să mă lase şi mai era şi faptul că mi-a plăcut întotdeauna fotbalul mai mult. Decizia a venit în mod întâmplător, pentru că era un turneu important de fotbal în acelaşi timp cu campionatele Americii de Sud pentru jucători de 12 ani în Brazilia. Şi, cum nu mai fusesem în străinătate, am spus: «merg în Brazilia să joc tenis». A fost prima dată când am zburat cu avionul şi primul meu turneu de tenis în care am fost cel mai bun jucător. A fost o surpriză pentru toată lumea, pentru familie şi pentru antrenorul meu. Când m-am întors, mi-au spus că am o şansă să reuşesc şi că îmi va fi dificil să practic ambele sporturi, ceea ce însemna că aveam o decizie de luat. Am spus tenis şi am petrecut trei din următoarele patru luni numai jucând tenis. Apoi mi-am zis: «Nu, fotbalul este pentru mine». Şi am pus racheta deoparte, mi-am văzut de şcoală şi nu am mai jucat altceva decât fotbal. Aşa au mers lucrurile până aproape de 14 ani, când mi-am pierdut din entuziasmul pentru fotbal şi am simţit ceva pentru tenis. Aşa că m-am dedicat tenisului.

R: De ce Boca?

Juan Martin del Potro: Datorită bunicului meu. Sunt mulţi fani Boca în familia mea, inclusiv tatăl meu. Când eşti mic, începi să susţii un club chiar dacă nu înţelegi lucrul ăsta foarte mult, apoi începi să urmăreşti din ce în ce mai multe meciuri. Am prins cea mai de succes perioadă a echipei Boca şi de aceea am devenit un fan adevărat. Am fost suficient de norocos să întâlnesc mulţi jucători şi să devin prieten cu câteva dinte legendele clubului. Pentru mine, ca persoană şi ca suporter, nu putea fi nimic mai bine de atât.

R: Cum reuşeşti să urmăreşte meciurile Bocăi când joci în circuit?

Juan Martin del Potro: Urmăresc meciurile echipei ori de câte ori pot, mă uit pe Internet, vorbesc la telefon cu prietenii sau mă duc la vreun bar, depinde la ce turneu sunt. Mă dau jos din pat la orice oră ca să o văd pe Boca. Când aveam 16 ani, jucam la Orange Bowl. Eram unul dintre favoriţii la câştigarea trofeului şi Boca întâlnea pe AC Milan în Cupa Intercontinentală. Era la ora patru dimineaţa la Miami şi nu mă lăsau să mă uit la meci. Am deschis televizorul şi l-am dat încet, apoi m-am uitat la tot meciul, care a ajuns la penaltiuri şi a durat o veşnicie. La o oră după meci am plecat şi am pierdut, 2-6, 2-6. Toată lumea voia să mă omoare, dar eu eram atât de satisfăcut! Nimic nu mai conta, Boca câştigase Cupa Interncontinentală, în timp ce pentru mine era doar un alt turneu."

R: Mai faci aşa ceva acum, ţinând cont că eşti profesionist?

Juan Martin del Potro: M-am mai maturizat în privinţa asta. Dacă am o partidă importantă, nu mă mai trezesc la patru dimineaţa. Totuşi când am fost anul trecut la Wimbledon, Boca juca finala Copei Libertadores la două sau trei dimineaţa, ora Londrei. Franco (n.r. - Davin, antrenorul argentinianului) s-a uitat la mine ca şi cum ar fi spus: «Nici măcar să nu te gândeşti că o să te trezeşti să te uiţi la meci». Am făcut-o până la urmă, dar am fost în stare să câştig partida de a doua zi".

R: Povesteşte-ne despre obiceiul tău de a oferi tricouri ale echipei tale favorite adversarilor din circuit.

Juan Martin del Potro: I-am dat unul lui Federer, care e fan. Nadal ţine cu Estudiantes. Juan Monaco este un suporter mai vechi ca mine. Apoi este Tsonga, care e şi el un fan adevărat, s-a dus în SUA să-i vadă. El era deja suporter, dar am mai insistat şi eu pe lângă el. Mai e Marin Cilici. Un croat suporter al Bocăi, asta sună ciudat. Sunt mulţi tenismeni cărora le place fotbalul jucat de Boca.

R: Spune-ne cum i-ai dat tricoul lui Federer!

Juan Martin del Potro: A fost ceva normal, atât timp cât îi place mult fotbalul. Ştie multe despre toate echipele şi am discutat despre Boca. Eram în vestiar într-o zi a semifinalelor de la Roland Garros. Nu mai era nimeni şi am început să vorbim. A venit vorba de Boca şi aveam tricolul pregătit, aşa că i-am spus: «acesta este pentru tine, Roger». Apoi, când a venit la Buenos Aires, stadionul «La Bombonera» a fost extraordinar. A fost pur şi simplu luat de val.

R: Glumiţi între voi?

Juan Martin del Potro: Există un respect între noi. Spaniolii sunt mari suporteri. Ţin ori cu Barca, ori cu Real Madrid, dar eu le arăt ce ştiu pentru că le spun că pot concura împotriva lor în Cupa Intercontinentală. E mai mereu distracţie. Surprinzător e că sunt câţiva tensimeni care ştiu mult fotbal, cum ar fi clasamentul din Argentina, tot. Rafa este foarte informat şi este un mare fan Real Madrid. Djokovici "trăieşte" pentru Milan şi ştie şi el multe despre fotbal.

R: Dacă Djokovici ar fi Barcelona şi Nadal Madrid, ce ar fi Del Potro?

Juan Martin del Potro: Eu sunt Boca. Sunt unele momente când joc şi când trebuie să câştig ca Boca, pentru că nu mă simt extraordinar sau nu sunt în formă. Îmi spun atunci: «Tipul ăsta trebuie să ştie cine e mai bun şi trebuie să câştig indiferent cât îmi ia». Meciurile de tenis pot dura mult şi există multe momente când îţi trec prin cap tot felul de lucruri. Deseori mă gândesc la atitudinea echipei Boca, la ce înseamnă Boca în lume şi de câte ori a câştigat meciuri pe care le credeai pierdute, revenind cum numai ea poate. Uneori, la turnee, văd argentinieni îmbrăcaţi în tricourile echipei Boca, fluturând steagurile ei şi asta îmi dă şi mai multă încredere".

R: Ne oferi un exemplu unde te-ai simţit aşa?

Juan Martin del Potro: Miami 2009, în semifinalele jucate împotriva lui Rafa Nadal. Ce meci! Parcă jucam pe La Bombonera. Arena era plină şi lumea cânta ca la fotbal. Eram condus cu 3-0 în setul al treilea, dar am revenit şi am câştigat. A fost cu adevărat ca pe La Bombonera, atmosfera nu a fost deloc ca la o partidă de tenis. Partidele împotriva lui Murray sau Djokovici de la Indian Wells au fost de asemenea la fel.

R: Care crezi că este cel mai bun jucător?

Juan Martin del Potro: Messi. Este cu un cap deasupra celorlalţi. Multă lume spune că Ronaldo este doar un nivel mai jos, dar eu sunt surprins ce pot face Iniesta, Xavi şi Rooney. Ei sunt adevăratele vedete. Eu nu spun că Ronaldo nu este mai bun ca ei, dar şi ei sunt acolo. Bayern Munchen are mulţi jucători buni şi a câştigat Liga Campionilor şi campionatul la o mare diferenţă. Totuşi, acum, Leo este peste acel grup.

R: Ce fel de relaţie ai cu Messi?

Juan Martin del Potro: Vorbim din când în când şi ne trimitem mesaje. Îi place tenisul şi ştiu că se uită la meciurile mele. L-am felicitat când a devenit tată. Am o mare admiraţie pentru el. Maradona a venit şi el să mă vadă, la Dubai, ceea ce a fost extraordinar pentru mine.

R: Vorbeşti despre fotbal mai mult ca un puşti entuziasmat, decât ca un tenismen profesionist.

Juan Martin del Potro: Da, aşa este. Aşa mi s-a întâmplat cu Martin Palermo, care a fost idolul meu. A venit odată să mă vadă şi când l-am zărit şi am realizat cine este, am fost uluit. Evident că m-am oprit din ceea ce făceam. Nu mă mai puteam gândi la nimic, nu-mi venea să cred.

R: Ai jucat în meciul lui de retragere.

Juan Martin del Potro: A fost mai mult o experineţă de fan şi de fotbalist frustrat. Era un vis pentru mine să joc pe un La Bombonera plin ochi. Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în fotbal. Le strângeam mâinile tuturor. Am luat-o în serios, chiar dacă era doar un meci de retragere al unui prieten. A fost ca un vis, extraordinar. Mi-a plăcut pentru că de fiecare dată când atingeam mingea făceam ceea ce trebuia şi fanii mă aplaudau. Am dovedit ce am spus mereu: dacă aş fi jucat fotbal, aş fi jucat bine.