Prima pagină » Sport » INTERVIU | „Peste tot în vestiar, şi pe jos, şi pe pereţi, era sânge de la gura mea!”. Prima parte a dezvăluirilor lui Lică Movilă | #România100

INTERVIU | „Peste tot în vestiar, şi pe jos, şi pe pereţi, era sânge de la gura mea!”. Prima parte a dezvăluirilor lui Lică Movilă | #România100

Campania #România100 demarată de ProSport îşi propune să scoată în evidenţă oameni care au trăit la intensitate maximă sportul pe care l-au slujit. Plecaţi din ţară sau rămaşi acasă să-şi facă un nume, protagoniştii din sporturile pe echipe sau din disciplinele individuale au poveşti cu miile, iar pentru unii dintre ei, perioada trăită înainte de căderea comunismului i-a întărit pentru toată viaţa. În episodul din această seară, ProSport vă prezintă prima parte a discuţiei cu Lică Movilă, fostul fundaş dinamovist din perioada în care stadionul din Ştefan cel Mare era înţesat de spectatori, iar trupa alb-roşie le făcea zile fripte marilor cluburi europene. Drumul din cartierul Chercea din Brăila până pe cele mai importante arene ale Europei istorisit cu har, bătăliile cu Steaua lui Valentin Ceauşescu şi lupta cu scoţianul Grame Souness... Toate în interviul de mai jos cu Lică Movilă, un tip care n-ar da România pentru niciun insulă-paradis a lumii. Începem!
INTERVIU |
Razvan Toma
28 nov. 2018, 12:42, Sport

Unde ai copilărit?

În cel mai mare cartier al Brăilei, Chercea, aflat în spatele gării.

Ai fost singur la părinţi?

Mai am doi fraţi, eu fiind cel mai mic dintre ei. Azi, cel mare e la Oradea, cel mijlociu în Italia, iar eu m-am aşezat la Bucureşti şi Răcari, deci niciunul nu mai suntem în Brăila.

Ai avut o copilărie lipsită de griji?

Da. Tata era dogar, avea atelierul chiar acasă, şi avea grijă să nu ne lipsească cele necesare. Aşa că toată ziua eram la joacă. Am trecut prin toate jocurile copilăriei. Am avut în anturaj copii de pe strada mea. Erau pe-atunci acele aşanumite găşti de cartier. Dar eu eram cuminte, nu mă amestecam în astea. Mai mergeam la film şi jucam foarte mult fotbal, mai ales într-un parc apropiat de casa mea.

Cine a constatat că ai talent?

Fratele cel mare. Dar nu neapărat a constatat că am talent. Pe când făcea armata la Carei, de la un coleg din Bacău a aflat că în oraşul lui exista un liceu de fotbal. Iar atunci când s-a întors acasă, l-a întrebat pe tata dacă nu ar vrea să mă ducă la acel liceu. I-a venit această idee, pentru că mă vedea toată ziua jucând fotbal.

Dar tatăl tău nu se gândise să te facă şi pe tine dogar?

Mama n-a fost de-acord nici măcar să intru în atelier. Eram şi cel mai mic, şi un pic mai răsfăţat, dar şi din cauză că ambii fraţi lucraseră acolo şi au avut accidente. Aşa că a vrut să fie sigură că nu o să păţesc şi eu la fel. De cel mare s-a prins cel mai mult acea meserie, iar cel mijlociu este tinichigiu.

Când ai plecat la Bacău?

În 1975, pe când treceam în clasa a 7-a. Iniţial a venit tata şi a vorbit cu profesorul Mihai Petrovici, care i-a spus că mă poate aduce şi aşa m-a luat la clasa lui.

CITEŞTE continuarea INTERVIULUI cu fostul fundaş dinamovist, parte a campaniei #România100