Ajutată de rezultatele din grupă, naţionala condusă de Xavier Pascual a obţinut calificarea, dar a făcut un joc slab în deplasarea din Germania, de la Gummersbach, unde a întâlnit Ucraina în ultima etapă a preliminariilor.
Tricolorii au fost conduşi aproape tot meciul, cu câteva excepţii pe finalul primei reprize, pe care au încheiat-o cu un avantaj de un gol.
În partea a doua, ucrainienii, mai eficienţi, şi cu o poartă mai inspirată, au condus şi cu 6 goluri (28-22), câştigând în cele din urmă cu 31-26.
În celălalt meci al grupei, Austria a învins Insulele Feroe şi a asigurat României biletele pentru europeanul din Germania, din luna ianuarie a anului viitor, într-o grupă în care echipele clasate pe locurile 2, 3 şi 4 au avut fiecare câte 4 puncte, tricolorii fiind avantajaţi de golaveraj.