Prima pagină » Sport » Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Rio de Janeiro

Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Rio de Janeiro

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 2 şi locul 34 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Rio de Janeiro (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Rio de Janeiro
Traian Terzian
16 feb. 2015, 17:08, Sport

Begu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-3, după o oră şi şapte minute, pe Olivia Rogowska (Australia), poziţia 195 în ierarhia mondială.

În turul doi, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Bethanie Mattek-Sands (SUA), locul 214 WTA, şi Danka Kovinici (Muntenegru), poziţia 118 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în turul doi la Rio de Janeiro, Begu va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.400 de dolari.