Prima pagină » Sport » Jaqueline Cristian e a treia sportivă româncă prezentă în sferturile de finală la Koper

Jaqueline Cristian e a treia sportivă româncă prezentă în sferturile de finală la Koper

Turneul de tenis feminin ITF W60 de la Koper Slovenia are acum 3 sportive din România calificate în faza sferturilor de finală. După Andreea Mitu şi Irina Bara, Jaqueline Cristian a reuşit şi ea să se califice între ultimele 8 concurente.
Jaqueline Cristian e a treia sportivă româncă prezentă în sferturile de finală la Koper
Rafael Hekman
20 apr. 2023, 23:49, Sport

Cristian (180 WTA) a învins-o joi în optimile de finală pe slovena Veronika Erjavec (293 WTA), cu scorul de 7-6 (4), 6-4, după un meci intens ce a durat două ore şi 7 minute.

Meciul nu a fost deloc uşor pentru Cristian, ea fiind condusă cu 2-4 în primul set şi fiind nevoită să salveze două mingi de set pe propriul serviciu, la 5-6.

Cristian a dominat însă tiebreak-ul iar în setul doi a reuşit 3 break-uri, cu unul mai mult decât adversare sa, având avantaj de 5-2 şi ratând 4 mingi de meci, înainte să obţină un loc în sferturile de finală, unde o va întâlni pe belarusa Kristina Dmitruk (228 WTA).