„Cel mai mare pericol este al producerii unor atentate în afara perimetrului propriu-zis unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice, adică în regiunea Soci”, declară Matthew Olsen, directorul Centrului naţional american pentru combaterea terorismului.
„Principala ameninţare este reprezentată de organizaţia Emirat Kavkaz (Emiratul Caucaz), o grupare islamistă afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.
„Serviciile de securitate americane monitorizează eventuale ameninţări specifice privind Jocurile Olimpice de la Soci”, a dat asigurări oficialul american.
Statele Unite au trimis două nave militare în Marea Neagră, unde vor fi disponibile pentru evacuarea cetăţenilor americani, în cazuri de necesitate, sau pentru alte situaţii de urgenţă, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci.
Grupuri islamiste din Caucazul rus au ameninţat că vor încerca să comită atacuri teroriste în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, staţiune situată pe litoralul Mării Negre.