JOCURILE OLIMPICE de la Londra s-au deschis cu un show "de Oscar"

Jocurile Olimpice de vară de la Londra s-au deschis, vineri seară, cu o ceremonie a excentricităţii şi imaginarului ce a încântat, timp de peste trei ore, cei 80.000 de spectatori prezenţi în tribunele Stadionului Olimpic, dar şi telespectatorii din întreaga lume.

Urmărește
666 afișări
Imaginea articolului JOCURILE OLIMPICE de la Londra s-au deschis cu un show "de Oscar"

JOCURILE OLIMPICE de la Londra s-au deschis cu un show "de Oscar" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Startul ceremoniei a fost dat de rutierul Bradley Wiggins, câştigătorul Turului Franţei, care a bătut clopotul olimpic, cel mai mare clopot "acordat" din lume, realizat la doar câteva mile de stadion.

Spectacolul "Isles of Wonder", realizat de Danny Boyle, regizorul filmului "Vagabondul milionar" recompensat cu opt premii Oscar în 2009, a dus la început asistenţa în statul tradiţional englez, fiind redate pe gazonul stadionului "fâneţe, ogoare şi râuri". 40 de oi, 12 cai, trei vaci, două capre, zece gaini şi trei câini ciobăneşti şi-au făcut apariţia în arenă, alături de familii ieşite la picnic şi fermieri care îşi lucrează terenurile, întreaga reprezentaţie fiind concepută pentru a arăta ceea ce sunt britanicii ca naţiune, de unde vin şi direcţia spre care vor să meargă.

Cele patru mari provincii ale Marii Britanii au fost reprezentate prin simbolurile lor florale: trandafirul pentru Anglia, ciulinul pentru Scoţia, narcisele pentru Ţara Galilor şi trifoiul pentru Irlanda de Nord.

Apoi a venit revoluţia industrială, în segmentul intitulat "Pandemonium", atmosfera întunecându-se şi fiind marcată de sunetele a 965 de tobe. Toboşarii erau conduşi de Dame Evelyn Glennie, surdă din copilărie, care deseori bate toba desculţă, pentru a simţi vibraţiile. Şapte furnale, cinci motoare, şase războaie de ţesut sunt doar câteva dintre elementele apărute pe gazon, printre sutele de oameni care au au reprezentat diversele categorii sociale şi profesionale din perioada revoluţiei industriale. Au defilat nori negri, sufragete, dar şi submarine gonflabile galbene (Yellow Submarine), un omagiu adus trupei Beatles, înfiinţată în oraşul industrial Liverpool. Patru inele olimpice au alunecat pe corzi aflate pe acoperişul stadionului, unindu-se cu al cincilea care, ieşit din furnalele fierbinţi din centrul terenului, se înălţa incandescent.

Publicul a exclamat cu încântare şi la momentul James Bond al serii, în care actorul Daniel Craig a fost prezentat într-un filmuleţ ducându-se să o ia pe regina Marii Britanii de la Palatul Buckingham - clipe în care vedete au fost şi câinii reginei - şi aducând-o pe aceasta la stadion. Regina şi Bond "s-au paraşutat" deasupra stadionului, iar imediat Elizabeth a II-a a fost adusă în loja regală, alături de Ducele de Edinburgh şi întâmpinată de preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Jacques Rogge. În stadion a fost introdus steagul britanic şi înălţat de reprezentanţi ai marinei regale, ai armatei şi ai forţelor aeriene regale, în acordurile imnului "God save the Queen", cântat de un cor de copii surzi.

Spectacolul a continuat cu un segment dedicat Serviciului Britanic de Sănătate (NHS) şi literaturii pentru copii, însoţit muzical de Mike Oldfield. Aproape toţi dansatorii voluntari din această parte, reprzentând infirmiere şi pacienţi - copii - în paturi sunt reprezentanţi ai NHS, organizaţie fondată imediat după al doilea război mondial. Dansatorii au format iniţialele GOSH (Great Ormond Street Hospital), ce aparţin celui mai iubit spital londonez şi NHS. Apoi, celebra autoare a romanelor din seria Harry Potter, JK Rowling, a citit un fragment din Peter Pan, pe gazon apărând sub formă de marionete mai multe personaje negative din literatura britanică - căpitanul Hook din Peter Pann, Cruella de Vil din 101 dalmaţieni, Voldermort din Harry Potter... Coşmarul adus de aceste personaje a fost însă risipit rapid de cea mai iubită bonă, Mary Poppins, care a coborât lin cu umbrela pe teren, în multiple exemplare.

Orchestra Simfonică a Londrei a cântat apoi melodia de pe coloana sonoră a filmului "Chariots of Fire", în timp ce la claviatură se afla un personaj extrem de familiar britanicilor, Mr Bean - actorul Rowan Atkinson.

Ultimele decenii au fost reprezentate arătându-se o casă obişnuită de britanici, cu o familie simbolică, formată din voluntari neprofesionişti. Tatăl şi mama se uită la televizor, fiul adolescent este preocupat de un joc video, însă fiica adolescentă se pregăteşte să iasă "în oraş" la dans. În metrou, ea zăreşte un tânăr. Este dragoste la prima vedere, însă el este în alt metrou. Ea scapă telefonul, iar el îl ridică. Apoi, el o duce pe ea într-o serie de cluburi de noapte, în care se cântă muzică din anii 1960, '70, '80, '90 şi din prezent. "Sweet dreams are made of these!" - dragostea este tema principală a melodiilor ce au însoţit momentul. Danny Boyle nu a ezitat să transforme întregul stadion într-un club de noapte, la fiecare scaun afându-se plăcuţe fosforescente care au fost agitate cu entuziasm de public.

Spectacolul a mai fost condimentat cu momente Dizzee Rascal şi Sir Tim Berners-Lee (inventatorul World Wide Web), dar şi cu o apariţie de efect a interpretei Emeli Sande, care a cântat "Abide with me", în timp ce 50 de dansatori, inclusiv coregraful Akram Khan, înfăţişau lupta dintre viaţă şi moarte.

Un alt moment savurat de public a fost cel în care fotbalistul David Beckham, extrem de elegant, a fost arătat într-o barcă pe Tamisa, aducând torţa olimpică.

O parte importantă a ceremoniei a fost reprezentată de intrarea în arenă a celor peste 10.000 de sportivi din 204 ţări participante la JO. Aceştia au defilat, delegaţie după delegaţie, începând cu cea a Greciei şi încheind cu Marea Britanie, gazda competiţiei. România a intrat condusă de portdrapelul Horia Tecău. Dintre sportivii prezenţi, trei au defilat sub drapelul olimpic: Guor Maria (atletism, Sudanul de Sud), Philipine van Aanholt (iahting, Insulele Curacao) şi Reginald de Windt (judo, Insulele Curacao). Guor Marial, în vârstă 28 de ani, născut în Sudanul de Sud, ţară independentă de un an, locuieşte în Statele Unite, dar nu are niciun paşaport. CIO a refuzat recent ca sportivii din Sudanul de Sud să participe la JO sub culorile propriului drapel, comitetul lor olimpic nefiind încă recunoscut. Prezenţa lui Philipine van Aanholt, specialist la iahting, şi a judoka Reginald de Windt sub drapelul olimpic este rezultatul dispariţiei ţărilor lor Antilele Olandeze, absorbite de Olanda în 2010. Antilele Olandeze au avut un comitet olimpic recunoscut de CIO, iar acum au reuşit să obţină dreptul ca sportivii din această regiune să poate concura sub drapelul olimpic.

Show-ul a continuat cu un moment muzical electrizant al trupei Artic Monkeys, pe parcursul căruia au fost prezentaţi zeci de biciclişti sub formă de porumbei, care apoi şi-au luat zborul prin Stadionul Olimpic.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a declarat deschise JO, moment urmat de aprinderea vasului olimpic ce va rămâne astfel pe toată durata Olimpiadei. Flacăra a fost aprinsă de şapte speranţe ale sportului britanic, propuse de alţi şapte mari sportivi, torţa fiind adus în stadion de fostul canotor Steve Redgrave.

Sir Paul McCartney, legendar component al trupei Beatles, a încheiat, cu melodia Hey Jude, ceremonia de la Londra.

15.000 de voluntari au contribuit la ceremonia de deschidere şi nu mai puţin de 23.000 de costume au fost folosite cu această ocazie, Danny Boyle având la dispoziţie 34 de milioane de euro la dispoziţie pentru a-şi pune în aplicare toate ideile pentru acest spectacol care a arătat în detaliu valorile şi identitatea britanicilor şi din care nu a lipsit umorul.

La eveniment au asistat aproape 70 de şefi de stat şi de guvern, precum şi zece capete încoronate, dar şi prima doamnă a SUA, Michelle Obama. Printre invitaţi se află regina Danemarcei, Margrethe II, prinţul Albert de Monaco, regina Sofia a Spaniei, premierii David Cameron (Marea Britanie), Jean-Marc Ayrault (Franţa), Enda Kenny (Irlanda), Elio Di Rupo (Belgia), Recep Tayyip Erdogan (Turcia), Victor Ponta (România), Salam Fayyad (Palestina) şi Dmitri Medvedev (Rusia), precum şi preşedinţii Joachim Gauck (Germania), Ali Bongo (Gabon), Alassane Ouattara (Coasta de Fildeş) şi Paul Kagame (Rwanda).

(Material de Leila Bolat, leila.bolat@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici