Katusha l-a suspendat pe Erik Zabel, antrenorul sprinterilor

Echipa rusă Katusha a anunţat, marţi, că l-a suspendat pe antrenorul sprinterilor, fostul specialist german Erik Zabel, după ce acesta a recunoscut că s-a dopat de-a lungul mai multor ani.

Urmărește
89 afișări
Imaginea articolului Katusha l-a suspendat pe Erik Zabel, antrenorul sprinterilor

Erik Zabel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Echipa rusă Katusha anunţă suspendarea antrenorului sprinterilor Erik Zabel, după ce noi fapte de dopaj din timpul carierei sale de ciclist au fost dezvăluite în presă. Aceste dezvăluiri se referă la cariera lui Zabel ca rutier activ, din 1996 până în 2003, şi nu au nicio legătură cu echipa Katusha. Totuşi, Katusha a decis să-l suspende pe Erik Zabel, care a venit la echipă în 2012. În calitate de membră a Mişcării pentru un Ciclism credibil (MPCC), echipa Katusha duce o strictă politică antidoping", se arată într-un comunicat pe site-ul katushateam.com.

Ciclistul german Erik Zabel a recunoscut că s-a dopat în perioada 1996-2004 cu EPO, cortizon şi produse sanguine într-un interviu pentru Suddeutsche Zeitung.

La 24 iulie, în raportul comisiei de anchetă a Senatului francez pentru lupta contra dopajului s-a arătat că Erik Zabel, în vârstă de 43 de ani, s-a dopat cu EPO în Turul Franţei din 1998.

Luni, Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI) anunţase că Zabel a demisionat din postul deţinut în Consiliul Ciclismului profesionist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici