Kochuparampil: Vom continua susţinerea echipei de fotbal Oţelul

Directorul ArcelorMittal Galaţi, Augustine Kochuparampil, a declarat că va continua susţinerea echipei de fotbal Oţelul Galaţi, dar sprijinul financiar este mai mic decât în anii trecuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

"Trecem printr-o perioadă foarte grea, dar nu ne putem schimba credinţa noastră de bază. Confirm că vom continua să ajutăm, dar la un nivel mult mai scăzut. La momentul acesta mi-ar fi foarte dificil să spun exact suma. Clubul trebuie să ia acele măsuri care să reducă costurile. Am promis, şi ne vom ţine de cuvânt în a susţine în continuare clubul Oţelul, dar trebuie să recunoaştem anumite limitări în acest sprijin. Oferim mai puţin ca în trecut, dar lucrăm împreună cu clubul pentru rezolvarea problemei. Mă uit la orice posibilitate de a reveni la ceea ce am făcut anul trecut din acest punct de vedere” a declarat Augustine Kochuparampil, directorul ArcelorMittal Galaţi, într-un interviu acordat PRO TV Galaţi-Brăila.

Augustine Kochuparampil a mai spus că instalarea nocturnei la stadionul Oţelul, nu reprezintă, în acest moment, o prioritate. "În acest moment nu e chiar pe primul loc în agenda mea. Acum e o situaţie de criză. Cred că va trebui să reanalizăm această chestiune atunci când lucrurile vor reveni la normal", a declarat Augustine Kochuparampil, directorul ArcelorMittal Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici