Prima pagină » Sport » Lionel Messi s-a întors pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant fanilor Barcelonei

Lionel Messi s-a întors pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant fanilor Barcelonei

Lionel Messi a revenit la Barcelona pentru o vizită surpriză pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant, spunând cât de mult îi lipsește stadionul care i-a fost casă timp de două decenii.
Iulian Moşneagu
10 nov. 2025, 12:48, Sport

Legendarul fotbalist argentinian Lionel Messi a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după o vizită discretă la Barcelona, unde a revăzut Camp Nou, aflat în plin proces de renovare.

Messi a postat mai multe imagini de la stadion, inclusiv una în care apare pe gazon, mărturisind cât de mult îi lipsește locul pe care l-a numit „acasă” timp de două decenii.

Messi: Sper ca, într-o zi, să pot reveni

„Noaptea trecută m-am întors într-un loc care îmi lipsește din adâncul sufletului. Un loc unde am fost nespus de fericit, unde voi m-ați făcut să mă simt de o mie de ori cea mai fericită persoană din lume. Sper ca, într-o zi, să pot reveni, și nu doar pentru a-mi lua rămas-bun ca jucător, pentru că nu am avut niciodată ocazia să o fac”, a scris Messi pe pagina sa de Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Leo Messi (@leomessi)

Săptămâna trecută, FC Barcelona a organizat un antrenament deschis pe noul Camp Nou, la care au asistat aproximativ 23.000 de suporteri. Evenimentul a marcat prima ocazie în care jucătorii au putut testa stadionul modernizat.

Conducerea clubului speră ca echipa să dispute primul meci oficial pe noua arenă după pauza internațională, împotriva celor de la Athletic Bilbao.

Președintele Barcelonei, Joan Laporta, prezent la eveniment, a declarat că își dorește un omagiu dedicat lui Messi odată ce lucrările de modernizare vor fi finalizate.

„Desigur că mi-aș dori asta. Ar fi un mod frumos de a ne exprima recunoștința și aprecierea. Odată ce stadionul va atinge noua sa capacitate, vom putea organiza tributul pe care el și clubul îl merită cu adevărat”, a spus Laporta.

Messi este cel mai bun marcator din istoria clubului catalan

Lionel Messi a jucat la FC Barcelona timp de peste două decenii, dintre care 17 sezoane la echipa de seniori, între 2004 și 2021. Este cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 672 de goluri în 778 de meciuri oficiale.

Camp Nou, stadionul emblematic al Barcelonei, se află în prezent într-un amplu proces de modernizare, iar după finalizarea lucrărilor, estimată pentru 2026, arena va avea o capacitate de aproximativ 105.000 de locuri.