- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BUTE A FOST ÎNVINS de Carl Froch prin KO şi a pierdut centura IBF - VIDEO
Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham în care şi-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oară.
BUTE A FOST ÎNVINS de Carl Froch prin KO şi a pierdut centura IBF
Venit dupã înfrângerea din finala turneului SuperSix, în faţa americanului Andre Ward, FROCH a căutat să-şi recapete gloria în faţa propriilor suporteri, la Nottingham, unde nu a pierdut nicio partidă.
Partida din Capital FM Arena a început cu o tatonare de mai bine de jumătate de minut între cei doi combatanţi, iar Froch a lansat prima serie de lovituri la corp şi cap, însă arbitrul a oprit imediat lupta, pentru pumni aruncaţi după semnalul de stop. Apoi Lucian a început să îşi facă jocul său, ţinându-şi adversarul la distanţă şi lovind la corp şi faţă, iar nasul lui Froch s-a înroşit după prima repriză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
În repriza secundă loviturile au curs de o parte şi de alta cu un mic avantaj pentru Froch.
În repriza a treia Froch a reuşit o serie de lovituri la cap şi corp, Lucian s-a clătinat şi a căutat clinchurile, Froch a continuat să avanseze, băgându-l în corzi pe BUTE care cu greu a reuşit să termine runda.
Runda a patra a început într-un echilibru relativ, Bute a preluat iniţiativa, dar Froch a reuşit să iasă din seria lui Lucian şi a repus stăpânire pe meci, iar ochiul stâng al lui Bute a început să se umfle.
Superioritatea lui Froch s-a văzut în runda a cincea, când Bute a făcut iar pasul în spate şi cinci lovituri ale britanicului direct în faţa lui Lucian au făcut ca sportivul român să nu mai poată continue partida.
La anunţarea deciziei, când Froch a fost încoronat noul campion mondial în versiunea IBF, Bute a avut puterea să-l aplaude pe britanic şi l-a lăudat pentru prestaia din această partidă. Revanşa va avea loc la Montreal, când Bute va încerca să-şi recucerească centura IBF.
Lucian Bute a câştigat centura mondială IBF în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. Românul şi-a apărat pentru prima oară cu succes centura mondială în 1 martie 2008, după ce l-a învins, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy. Al doilea meci în care Lucian Bute şi-a apărat centura a fost cu mexicanul Librado Andrade, la data de 24 octombrie 2008, la Bell Centre. Atunci, românul s-a impus la puncte, după 12 reprize.
Al treilea meci în care Lucian Bute şi-a pus centura în joc a fost împotriva unui alt columbian, Fulgencio Zuniga, la 13 martie 2009, în care românul l-a surclasat categoric pe adversarul său, printr-un KO tehnic în repriza a patra. Bute şi-a pus apoi din nou centura în joc, la 29 noiembrie 2009, la Quebec, în faţa mexicanului Librado Andrade, pe care l-a trimis la podea după patru reprize.
Pugilistul român şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial în faţa columbianului Edison "Pantera" Miranda, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada). După ce a câştigat primele două reprize, Bute a reuşit să-l pună la podea pe Miranda în runda a treia, columbianul fiind numărat de arbitru şi nemaiputând continua meciul. Bute i-a "aplicat" lui Miranda un upercut de stânga în bărbie, românul fiind declarat învingător în minutul 1 şi 22 de secunde din repriza a treia.
A şasea oară când Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion mondial a fost la data de 16 octombrie, la Montreal, când l-a învins tot prin KO pe americanul Jesse Brinkley. Românul a reuşit să-l trimită la podea pe adversarul său în repriza a noua.
În 20 martie, Lucian Bute şi-a apărat titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a şaptea oară consecutiv, după ce l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a zecea.
În 9 iulie, la Bucureşti, Bute a reuşit să-şi păstreze centura pentru a opta oară după ce l-a învins prin KO în repriza a patra pe francezul Jean Paul Mendy.
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, LUCIAN BUTE, l-a învins, la 5 noiembrie, pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize şi şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv.
Lucian Bute, în vârstă de 32 de ani, are acum 30 de victorii la profesionişti, din care 24 prin KO şi o înfrângere prin KO.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO