Prima pagină » Sport » Lumea sportului din Belarus are parte de sancţiuni. Decizia luată de UEFA

Lumea sportului din Belarus are parte de sancţiuni. Decizia luată de UEFA

UEFA a decis joi să sancţioneze Belarus, ţară care a facilitat accesul Rusiei în Ucraina.
Lumea sportului din Belarus are parte de sancţiuni. Decizia luată de UEFA
Rafael Hekman
03 mart. 2022, 15:05, Sport

Comitetul Executiv al UEFA s-a reunit joi şi a decis că toate cluburile şi echipele naţionale din Belarus care concurează în competiţiile UEFA vor fi obligate să joace meciurile de acasă pe teren neutru. În plus, niciun spectator nu va participa la meciurile în care echipele din Belarus sunt gazde.

Comitetul Executiv al UEFA va convoca noi şedinţe extraordinare, în mod regulat şi continuu, acolo unde este necesar, pentru a reevalua situaţia pe măsură ce evoluează şi pentru a adopta decizii suplimentare, după caz.

În luna aprilie, selecţionata U16 feminin a României ar fi trebuit să participe în Belarus la Turneul de Dezvoltare UEFA. Federaţia Română de Fotbal anunţase însă UEFA că nu se va mai prezenta la turneul respectiv.