Maignan va fi portarul numărul unu al Franţei. Deschamps nu a desemnat deocamdată căpitanul

Mike Maignan va fi portarul numărul unu al Franţei, după retragerea căpitanului Hugo Lloris după Cupa Mondială, a anunţat luni selecţionerul Didier Deschamps, care nu şi-a desemnat încă noul căpitan.

105 afișări
Imaginea articolului Maignan va fi portarul numărul unu al Franţei. Deschamps nu a desemnat deocamdată căpitanul

Mike Maignan, Facebook

Lloris s-a retras din fotbalul internaţional după ce Les Bleus au pierdut finala Cupei Mondiale împotriva Argentinei în decembrie anul trecut, lăsând vacante atât postul de portar titular, cât şi banderola de căpitan.

"Portarul numărul unu va fi Mike Maignan. Voi avea o discuţie cu el. Va exista o ierarhie", a declarat Deschamps, care i-a convocat şi pe Alphonse Areola şi Brice Samba, într-o conferinţă de presă înaintea meciului de vineri cu Olanda, din preliminariile Euro 2024, de pe Stade de France, după cum relatează Reuters.

Maignan, 27 de ani, jucătorul lui AC Milan, a lipsit de la Cupa Mondială din cauza unei accidentări, în timp ce Samba, de la RC Lens, a fost convocat pentru prima dată.

Cu toate acestea, Deschamps nu a spus cine va purta banderola de căpitan, în contextul în care se discută dacă Kylian Mbappe, căpitanul lui Paris St Germain în absenţa lui Marquinhos, accidentat, să fie cel care va conduce echipa după Lloris.

"Voi lua o decizie în zilele următoare", a spus Didier Deschamps.

"Va exista o nouă distribuţie a conducerii. Printre cei 23 de jucători, va exista un căpitan şi un vicecăpitan. Este ceva ce trebuie să se întâmple în mod natural. Se va merge întotdeauna în direcţia echipei, având în vedere interesul echipei".

Franţa face parte din Grupa B, alături de Olanda, Gibraltar, Grecia şi Irlanda, pe care o va înfrunta la Dublin, pe 27 martie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici