Maria Şarapova: Halep este o jucătoare consistentă pe care mi-e foarte greu să o înving

Jucătoarea de tenis Maria Şarapova, locul 2 WTA, a declarat, pentru site-ul oficial al WTA, că Simona Halep este o jucătoare consistentă pe care îi este foarte greu să o învingă, precizând că sportiva pregătită de Victor Ioniţă are o varietate de lovituri.

Urmărește
575 afișări
Imaginea articolului Maria Şarapova: Halep este o jucătoare consistentă pe care mi-e foarte greu să o înving

Maria Şarapova: Halep este o jucătoare consistentă pe care mi-e foarte greu să o înving (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Acesta nu este primul sezon în care ea joacă la cel mai înalt nivel. A terminat anul trecut pe locul trei. Este foarte consistentă şi o jucătoare pe care mi-e foarte greu să o bat, la fel ca şi multe alte jucătoare. Am avut o mulţime de meciuri dificile împotriva ei. Cred că toate meciurile jucate cu ea în ultimul an au fost de trei seturi. Este o jucătoare solidă, care variază loviturile, este o sportivă mare. Ea are o mulţime de calităţi", a spus Şarapova.

Maria Şarapova a câştigat şapte dintre cele mai importante opt turnee din circuitul feminin, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open, Indian Wells, Madrid şi Beijing, singurul care îi lipseşte fiind cel de la Miami, unde a disputat totuşi cinci finale.

La Miami, Şarapova a câştigat 31 dintre cele 37 de meciuri disputate în carieră.

Maria Şarapova şi Simona Halep s-au întâlnit de cinci ori până acum, sportiva rusă câştigând de fiecare dată, ultimele trei întâlniri, disputate în 2014, desfăşurându-se în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, 6-4, 6-7 (5), 6-4, în finala de la Roland Garros şi 3-6, 6-4, 6-4 în sferturile de finală de la Cincinnati.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici