Marius Copil, primul jucător român calificat în turul doi al turneului de la Bucureşti

Jucătorul Marius Copil, locul 258 ATP, s-a calificat marţi în turul doi al turneului de la BRD Năstase Ţiriac Trophy, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportivul german Tobias Kamke, locul 83 ATP, într-un meci care a durat 82 de minute.

Urmărește
94 afișări
Imaginea articolului Marius Copil, primul jucător român calificat în turul doi al turneului de la Bucureşti

Marius Copil (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Copil a fost al treilea român prezent pe tabloul principal care a intrat în competiţie, după Gabriel Moraru şi Victor Crivoi, fiind singurul care şi-a depăşit adversarul. El va primi pentru accederea în turul doi 20 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.885 de euro.

Copil, beneficiar al unui wild-card, va evolua în manşa secundă împotriva polonezului Lukasz Kubot, al şaptelea favorit şi locul 51 ATP.

În primul tur, Kubot l-a eliminat pe Gabriel Moraru.

Al patrulea român prezent pe tabloul principal al competiţiei care se desfăşoară la Arene BNR, Adrian Ungur, va juca, tot marţi, cu Dudi Sela (Israel).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici