Marius Copil s-a calificat în finala turneului challenger de la Budapesta

Jucătorul de tenis Marius Copil, ocupantul locului 175 ATP, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului challenger de la Budapesta, disputat pe suprafaţă dură, în sală, după ce a câştigat meciul cu favoritul numărul 5, rusul Daniil Medvedev (locul 106 ATP), scor 7-5, 6-4.

Urmărește
232 afișări
Imaginea articolului Marius Copil s-a calificat în finala turneului challenger de la Budapesta

Marius Copil s-a calificat în finala turneului challenger de la Budapesta (Imagine: Mircea Rosca/ Arhiva Mediafax Foto)

Partida a durat o oră şi 24 de minute. Copil a servit şase aşi, la fel ca adversarul său, iar procentajul de reuşită la primul serviciu a fost de 66 la sută. Sportivul originar din Arad a avut cinci şanse de break, dintre care a concretizat trei şi a pierdut un game pe propriul serviciu, din şase oportunităţi ale adversarului.

Pentru calificarea în finala turneului din Ungaria, Marius Copil şi-a asigurat 60 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 5.400 de euro. Copil participă pentru prima dată la acest turneu, unul dotat cu premii totale de 64.000 de euro.

În finală, Copil, în vârstă de 26 de ani, îl va întâlni, duminică, pe belgianul Steve Darcis, al patrulea favorit şi locul 115 ATP, împotriva căruia a mai jucat o singură dată în carieră, în cursul săptămânii trecute, în optimile de finală ale turneului ATP de la Anvers, Belgia. Copil îl învingea pe Darcis în două seturi, scor 7-6 (3), 6-2, însă avea să cedeze în sferturile competiţiei, în faţa francezului David Goffin.

După sfertul de finală din turneul de la Anvers, Marius Copil a urcat 23 de locuri în clasamentul mondial.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici