Copil l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe tunisianul Malek Jaziri, numărul 80 mondial. Partida a durat două ore şi 19 minute.
De-a lungul întâlnirii, jucătorul român a servit 15 aşi, a comis patru duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 75 la sută cu prima minge şi 46 la sută cu cea de-a doua. Copil a reuşit patru break-uri şi şi-a cedat serviciul de trei ori.
Următorul adversar al lui Marius Copil va fi elveţianul Henri Laaksonen, locul 107 ATP, care l-a învins, scor 6-3, 6-0, pe cel de-al şaptelea favorit şi locul 56 ATP, portughezul Joao Sousa.
Prezenţa în optimile de finală al probei de simplu din cadrul turneului de la Shenzhen este premiată cu 11.390 de dolari şi 20 de puncte ATP. Calificarea în sferturi este recompensată cu 19.330 de dolari şi 45 de puncte.