Mihai Stoica, un nou atac la adresa lui Piţurcă: Coana Vica bosumflata a ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a lansat un nou atac dur la adresa antrenorului Victor Piţurcă, miercuri, într-o conferinţă de presă, oficialul grupării "roş-albastre" numindu-l pe fostul selecţioner "coana Vica", "caricatură tristă" sau "coniţa din Orodel".

Urmărește
82 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica, un nou atac la adresa lui Piţurcă: Coana Vica bosumflata a ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă

Mihai Stoica, un nou atac la adresa lui Piţurcă: Coana Vica bosumflata a ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Ce spune coana Vica este un prilej de glume. Coana Vica bosumflata nu face decât să-şi arate limitele. A ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă. Coana Vica bretonata, nervoasa de la Orodel", şi-a început Stoica atacul la adresa lui Piţurcă pe care l-a numit apoi "caricatură tristă".

Mihai Stoica a continuat că apelative precum "dulceaţă" şi îl atenţionează pe fostul selecţioner că nu are nicio şansă să ajungă la Steaua din vară: "E o dulceaţă, arată bine, dacă şi-ar mai tăia bretonaşul ar fi şi mai bine. El tot visează să se întoarcă la Steaua, nu ştie el sau ea - îmi dau seama că a avut dreptate Marian Iancu, are nişte îndeletniciri foarte ascunse... Crede că vine din vară, dar se înşeală amarnic. Tot eu voi fi aici. El nu vine nici să-mi aranjeze echipamentul în vestiar pentru că acolo intră doar bărbaţi".

Stoica a oferit explicaţia acestui atac: "Eu fac parte dintr-o familie unde capul nu se pleacă. Nimeni nu rămâne fără răspuns. Cine îmi face aşa, îşi primeşte lecţia. Dacă tace el, tac şi eu. Eu am mai multe cuvinte decât el, mie îmi este mai uşor. O să-şi dea seama şi Gigi că este un antrenor foarte slab. El face invers tiki-taka, trebuie să întorci terenul ca să atace echipa antrenată de el".

Managerul stelist a adăugat că "ţaţa Vica" poate să antreneze la Steaua Orodel sau Mika Aştarak, dând asigurări că "Ileana Cosânzeana" nu vine din vară la Steaua, dar nu se va duce nici la o echipă din Liga Campionilor, deoarece "nu ştie nici să strănute în altă limbă", deşi crede că l-a auzit "tuşind în engleză".

În opinia lui Mihai Stoica, Victor Piţurcă nu ştie decât două cuvinte: "perversitate şi îmbârligătură": "Ca să-mi răspundă mie, trebuie să recite mai întâi în faţa onglizii, să-şi dea bretonul din faţă ca să se vadă şi să se pregătească. O să plece ca un şobolan în cazinou, cum a făcut toată viaţa", şi-a încheiat Stoica atacul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici