Mititelu: Sandu încearcă o diversiune, va fi arestat în următoarele zile

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, la Sport.ro, că afirmaţiile lui Mircea Sandu, privind excluderea echipelor româneşti în urma cazului U Craiova, reprezintă o diversiune şi a precizat că şeful FRF va fi arestat "în următoarele zile" pentru abuzurile grave comise.

Urmărește
355 afișări
Imaginea articolului Mititelu: Sandu încearcă o diversiune, va fi arestat în următoarele zile

Adrian Mititelu (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Ştie că are o problemă mare la parchet şi încearcă pe ultima sută de metri să facă o divesiune, ca procurorii să renunţe la ce au de gând să facă. Astea sunt ieşiri mincinoase şi abuzive. Am şapte adrese de la FIFA în care ni se spune clar că nimeni nu ne poate interzice accesul la justiţie. Am protocolul semnat de domnul Blatter şi preşedintele Comisiei Europene, în care se spune că arbitrajul este unul voluntar şi în niciun caz nu poate împiedica accesul la justiţie. Articolul 22 al FIFA ne garantează accesul la justiţie mai ales în ceea ce priveşte litigiile de muncă. Avem hotărâre că nu ne-am judecat cu federaţia niciodată, ci cu Victor Piţurcă. Avem cinci decizii în favoarea noastră şi el este speriat de faptul că nu a putut să influenţeze justiţia română. Acum a scos această sperietoare cu FIFA, care este o minciună. Să prezinte corespondenţa integrală, nu pasaje. Nu există nicio coresponenţă între FIFA şi FRF pe marginea cazului Universitatea Craiova, pentru că am fi primit-o şi noi", a spus Mititelu, la Sport.ro.

El a afirmat că şefii FRF şi LPF, Mircea Sandu, respectiv Dumitru Dragomir, vor fi arestaţi în curând, nu numai pentru ilegalităţile comise în cazul excluderii Universităţii Craiova, ci şi pentru alte abuzuri.

"Ei figurează în agenda de lucru a DNA pentru arestări şi sunt disperaţi. Pentru că ei au fapte foarte grave făcute, nu numai astea. Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir vor fi arestaţi în următoarele zile pentru că au comis infracţiuni grave, nu numai în ceea ce priveşte Universitatea Craiova. Sunt disperaţi şi încearcă o perdea de fum. Sandu Mircea este inculpat, nu mai este urmărit penal, şi este la un pas de a-şi pierde funcţia şi chiar şi libertatea pentru că a făcut fapte grave în calitate de preşedinte al FRF", a adăugat Mititelu.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, că echipele româneşti riscă să fie excluse din competiţiile internaţionale de către FIFA, dacă vor fi puse în aplicare hotărârile Curţii de Apel Bucureşti în cazul Universitatea Craiova.

Sandu a făcut această afirmaţie după ce FIFA a reamintit, miercuri, FRF că "este interzisă înaintarea către instanţele de drept comun a litigiilor din cadrul asociaţiei sau a litigiilor implicând ligile, membrii ligilor, cluburile, membrii cluburilor, jucătorii, oficialii şi oficialii altor asociaţii". "În locul apelării la instanţele de drept comun se va prevedea posibilitatea arbitrajului, litigiile de acest gen trebuind să fie înaintate unui tribunal de arbitraj independent, legal constituit, recunoscut prin regulamentul asociaţiei sau confederaţiei membre respective sau Tribunalului Arbitral al Sportului (cf. art. 64 alin. 3 din Statutul FIFA). Fără a intra în contradicţie cu cele de mai sus, am dori să subliniem încă o dată faptul că apelarea la instanţele de drept comun nu este interzisă în cazul în care regulamentul FIFA prevede în mod expres acest lucru sau prevede înaintarea anumitor litigii către instanţele de drept comun", se arată în corespondenţa dintre FIFA şi FRF.

Sandu spune că punerea în aplicare de către FRF a deciziilor luate de instanţele civile, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în cazul Craiova, presupune încălcarea statutului FIFA şi, implicit, dictarea de sancţiuni care pot ajunge la excluderea echipelor româneşti din cupele europene. Şeful FRF doreşte ca Ministerul Justiţiei sau Guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă, care să anuleze deciziile luate de Curtea de Apel Bucureşti.

"Se va ajunge la excluderea echipelor româneşti din competiţiile internaţionale. Se va da un termen până la care instanţele trebuie să revină asupra deciziilor. Eu m-am adresat Curţii Europene de Justiţie, Comisiei de Sport din cadrul Uniunii Europene, mă adresez ministrului Justiţiei şi CSM-ului, pentru că trebuie să găsim o cale comună. La Înalta Curte cred că avem termen prin 2013, habar n-am! Nu ne-au dat încă. Craiova trebuie să aibă echipă în Liga a II-a, pentru că aşa au decis două instanţe, una civilă şi alta, Adunarea Generală a federaţiei, Craiova are acest drept, şi pe cale civilă şi pe cale sportivă. Mai departe, eu cred că ministrul Justiţiei, ca iniţiator de legi.... Să se facă o ordonaţă de urgenţă a Guvernului - nu ştiu cum, ca să fiu sincer - să nu intrăm în pericolul ca echipele româneşti să fie excluse. Ne vor da un termen cei de la UEFA, nu ştiu cât, ne vor spune: «reveniţi asupra deciziilor, modificaţi legislaţia civilă, în sensul respectării hotărârilor sportive». Şi atunci intrâm şi noi în rândul Uniunii Europene. Întotdeauna am avut astfel de probleme în perioada alegerilor. Veţi vedea în următoarele trei luni care va fi situaţia în fotbalul românesc", a spus Sandu la DigiSport.

Sandu consideră că deciziile instanţelor civile în cazul excluderii Universităţii Craiova au substrat politic şi spune că a făcut, la rândul său, mai multe plângeri la adresa patronului Universităţii, Adrian Mititelu. "M-am adresat şi procurorului general, pentru că există un dosar din 2006 pe rolul DIICOT-ului şi văd că nu s-a întâmplat nimic, un dosar întocmit de direcţia finanţelor publice Dolj. M-am adresat poliţiei şi parchetului, pentru ameninţări la adresa mea şi a familiei mele. Mititelu este la capăt de linie", a adăugat şeful FRF.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte excepţia de nelegalitate a regulamentelor fotbalistice invocată de FC Universitatea Craiova, declarând nelegal şi neconstituţional articolul 36.17 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorului de fotbal.

Articolul 36.17 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal prevede că "Deciziile Comisiei de Recurs a FRF/LPF sunt definitive şi executorii şi pot fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului în condiţiile arătate de statutul FRF".

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, putând fi atacată cu recurs la ICCJ.

La 25 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011. FRF poate contesta această sentinţă, dar trebuie să reînscrie imediat echipa în campionat.

FRF a exclus clubul Universitatea Craiova pentru că s-a adresat instanţelor civile în loc să se adreseze TAS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici