Motivele care au dus la eşecul lui CSM Bucureşti din Liga Campionilor la handbal feminin

Formaţia susţinută de Primăria Capitalei a fost eliminată de Metz în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu scorul general de 54-48, acelaşi cu care se califica anul trecut în Final Four, tot în faţa echipei franceze. Cum s-a ajuns ca rezultatul să se „răstoarne” în decursul unui an? Ar fi câteva explicaţii. Campioana României poate invoca drept scuze faptul că a prins această perioadă a anului cu câteva absenţe de marcă. Cristina Neagu, Amanda Kurtovic şi Dragana Cvijic au fost operate, în timp ce Andrea Lekic a făcut eforturi pentru a juca, având în vedere problemele ei medicale.

Până la un anumit punct, sunt motive obiective şi poate jocuri precum cele cu Krim Ljubljana şi Thuringer, care au trimis CSM Bucureşti la o partidă cu Metz în sferturile de finală, ar fi fost gestionate altfel. Dar nu trebuie uitat totuşi un amănunt. Campioana României a avut probleme încă de la startul sezonului. A pierdut de două ori cu Vâlcea pe plan intern, a cedat cu Bietigheim şi mai ales a fost învinsă la Bucureşti de Vipers, când avea la dispoziţie întreaga echipă. Evident, un semnal că lucrurile nu funcţionează aşa cum trebuie a venit încă de atunci. CSM câştiga greu, a pierdut şi meciuri cu toate vedetele!

Antrenor adus târziu, lipsă meciuri de pregătire...

Şi în acest sezon, CSM Bucureşti a început cu un antrenor (Magnus Johansson) şi termină cu altul, (Dragan Djukic). Dacă în anii precedenţi „reţeta” a mers, de această dată strategia nu a mai funcţionat. Iar o explicaţie ar fi faptul că la echipă a fost adus un antrenor, în primul rând foarte târziu, abia în miezul verii, apoi nici nu l-a „nimerit”.

Magnus Johansson a fost adus dintr-un eşalon inferior din punct de vedere al competiţiei şi s-a ştiut de la bun început că nu va avea timp pentru a-şi impune un stil de lucru, rezultatele erau aşteptate foarte repede. În plus, antrenorul nu a avut la dispoziţie nici un program de jocuri de pregătire, pentru a roda echipa, ci a intrat direct în competiţie. Dacă a fost strategia clubului, a antrenorului sau chiar a jucătoarelor de a nu disputa meciuri amicale cu adversari sub cota lor, oficialii CSM Bucureşti nu au vorbit niciodată de acest lucru. De ce doar două meciuri de pregătire avute toată vara, în condiţiile în care a fost schimbată aproape jumătate de echipă?

Medie de vârstă de peste 30 de ani

Dar dincolo de acest aspect, echipa pentru sezonul 2018-2019 nu a fost făcută de Magnus Johansson, nici măcar de predecesorul lui, Per Johansson. Practic, antrenorii nu au avut nici timp la dispoziţie, dar au fost nevoiţi să lucreze şi cu „materialul clientului”. Iar „dubla” cu Metz a arătat nişte lipsuri evidente, din punct de vedere al alcătuirii lotului. CSM Bucureşti a avut pe foaia de joc trei extreme stânga, trei extreme dreapta, trei portari. Iar pentru patru posturi cheie au rămas şase jucătoare. În plus, dacă sunt scoase din „schemă” Marin, Ion, Bazaliu şi Constantinescu, jucătoare care mai degrabă au fost la număr (de ce nu au primit mai multe şanse pe parcursul sezonului asta este o altă discuţie), se poate observa că reprezentanta României a ajuns la „sfertul de finală” cu o echipă având media de vârstă de 31 de ani! După un sezon încărcat, acest aspect nu avea cum să nu conteze în faţa unei echipe mai combative, cu mai multe soluţii la nivel de interi, de pivoţi, care şi-a permis să schimbe des.

Totul a devenit clar încă de la partida cu Thuringer

Partida de sâmbătă seara de la Metz, cedată la limită cu 23-22, a fost reprezentat totuşi una dintre evoluţiile bune ale echipei din ultima vreme la acest nivel. Dincolo de toate lipsurile, CSM a compensat prin ambiţia unor jucătoare de a ieşi cu capul sus din Liga Campionilor, pentru că soarta a fost pecetluită, probabil, chiar după acel egal cu Thuringer de la Bucureşti (scor 23-23). Cu o săptămână înainte a fost şi înfrângerea de la Ljubljana (24-23).

CSM Bucureşti, „la vale”, Metz, în urcare

Încă de atunci a fost destul de clar că CSM nu prea are „cartuşe” pentru a ajunge în Final Four. S-a mai sperat, probabil, că jucătoare de rasă precum Lekic şi Radicevic vor face diferenţa, însă cam greu să facă faţă fără foarte multă susţinere, în faţa unei trupe cu opt campioane europene en-titre. Bucureşti ar fi avut probleme mari şi cu Rostov Don în sferturile de finală. Prezenţa într-un Final Four în acest sezon ar fi fost mai degrabă rodul unei conjuncturi, decât în urma a ceea ce a arătat în acest sezon.

CSM Bucureşti a luat-o „la vale” după sezonul trecut, pentru că a continuat să meargă pe aceeaşi politică, de a schimba antrenori şi multe jucătoare de la un sezon la altul, în timp ce Metz a venit din spate cu un schelet de echipă, pe care a construit permanent în ultimii 2-3 ani. A crescut sănătos de la un an la altul, astfel că azi a ajuns să aibă identitate, stare de spirit, stabilitate, valoare. Iar pe baza a ceea ce a construit în această perioadă va avea, probabil, trai la un nivel foarte înalt câţiva ani de acum încolo.

Fără discuţie, actualul sezon este complet ratat, dar CSM Bucureşti are totuşi viitor. Echipa va suferi o schimbare majoră din punct de vedere al structurii lotului, dar şi la nivel de bancă tehnică. În primul rând, pare că va încerca să câştige o nouă identitate, prin aducerea celor mai bune jucătoare din echipa naţională. Acum rămâne de văzut şi cum va reuşi să asambleze proiectul pentru 2020, atunci când va veni, de fapt, viitorul decont. Contează mulţi alţi factori în construirea unei echipe cu şanse la câştigarea Ligii Campionilor, iar entuziasmul nu are voie să lipsească. În niciun caz, entuziasmul nu a existat în acest sezon! De ce oare?