Naomi Osaka, Serena Williams şi Petra Kvitova, victorii lejere în primul tur de la Australian Open

Naomi Osaka, Serena Williams şi Petra Kvitova, favoritele 3, 8, respectiv 7 la Australian Open, au obţinut victorii lejere în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Melbourne.

Urmărește
272 afișări
Imaginea articolului Naomi Osaka, Serena Williams şi Petra Kvitova, victorii lejere în primul tur de la Australian Open

Sursa FOTO: Profimedia Images

Naomi Osaka a fost cea care a disputat primul meci de pe Rod Laver Arena. Japoneza a trecut în două seturi de sportiva cehă Marie Bouzkova (59 WTA), scor 6-2, 6-4, la capătul unei partide care a durat o oră şi 20 de minute. În runda secundă, nipona o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng (42 WTA).

Tot luni dimineaţa şi tot pe Rod Laver Arena, Serena Williams a debutat cu o victorie categorică la Australian Open, obţinută în 58 de minute. Fostul lider mondial a trecut de rusoaica Anastasia Potapova, scor 6-0, 6-3, urmând să se dueleze în următoarea fază cu slovena Tamara Zidansek (70 WTA).

O altă victorie facilă i-a aparţinut sportivei din Cehia, Petra Kvitova, care nu a avut emoţii în duelul de 50 de minute cu conaţionala Katerina Siniakova, scor 6-1, 6-0. Ea o va întâlni în turul al doilea pe iberica Paula Badosa (97 WTA).

Meciurile din turul secund de la Australian Open sunt programate pentru zilele de miercuri şi joi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici