Năstase: Halep a câştigat cam tot, i-ar trebui aceleaşi performanţe şi la un turneu de Grand Slam

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, luni, că Simona Halep, calificată în turul doi la Roland Garros, a câştigat "cam tot" până în prezent, dar ar trebui să aibă aceleaşi performanţe şi la un turneu de Grand Slam.

Urmărește
243 afișări
Imaginea articolului Năstase: Halep a câştigat cam tot, i-ar trebui aceleaşi performanţe şi la un turneu de Grand Slam

Ilie Năstase (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Simona a avut un sezon bun până acum. Ar trebui să aibă aceleaşi performanţe şi la un turneu de Grand Slam, pentru că ea a cam câştigat totul până acum. Sigur, e diferit turneul, e altă presiune, e publicul. Toată lumea îşi doreşte să câştige un turneu de Grand Slam şi atunci e foarte greu", a spus fostul tenisman.

Întrebat dacă există vreo şansă ca toate cele cinci reprezentante ale României de pe tabloul principal să se califice în turul doi la Roland Garros, Năstase a răspuns: "M-am uitat aşa pe tablou, mi se pare că una dintre cele cinci o întâlneşte pe Navarro, ceea ce e destul de dificil (n.r. - ulterior Monica Niculescu a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro). Dar restul cred că pot realiza performanţa asta (n.r. - să treacă de primul tur). Sunt în formă, au jucat bine la ultimele turnee la care au participat. Ar fi bine să poţi să îţi dozezi cea mai bună formă la un turneu de Grand Slam, dar asta e greu. Performanţele vin aşa, natural".

România este reprezentată pe tabloul principal al turneului Roland Garros de cinci sportive, Simona Halep (locul 3 mondial), Irina Begu (locul 30 mondial), Monica Niculescu (69 WTA), Alexandra Dulgheru (50 WTA) şi Andreea Mitu (99 WTA).

Ilie Năstase a participat, luni, la conferinţa de presă organizată la Centrul Naţional de Tenis, cu ocazia lansării celei de-a patra ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy, turneu internaţional rezervat juniorilor sub 14 ani, la care s-au înscris 128 de jucători de tenis, din 20 de ţări din Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici