Potrivit Federaţiei Române de baschet (FRB), România va juca în 19 februarie cu Israel şi în 21 februarie cu Polonia.
Selecţionerul Tudor Costescu şi secundul Nenad Markovic vor miza la Gliwice pe următorii sportivi: Bogdan Nicolescu– CSM CSU Oradea, Alexandru Olah– SCM Timişoara, Dragoş Diculescu– SCM U Craiova, Tudor Gheroghe– FC Argeş Piteşti, Rareş Uţă– FC Argeş Piteşti, Marcu Badiu– CSO Voluntari, Bogdan Popa– FC Argeş Piteşti, Tudor Gârbea– CSO Voluntari, Ionuţ Berceanu– Dinamo Bucureşti, Tudor Fometescu– CSM CSU Oradea, Mirel Dragoste– SCM Timişoara, Mihai Măciucă– FC Argeş Piteşti.
„Kristopher Richard a căştigat aseară Cupa Poloniei cu echipa sa de club, Enea Zastal Zielona Gora, şi este aşteptat să facă joncţiunea cu lotul tricolor direct la Katovice, localitate în care cele patru delegaţii naţionale vor fi cazate în perioada 15-21 februarie”, a transmis FRB.
Întreaga delegaţie care se deplasează în Polonia a trecut toate testările RT-PCR, toţi sportivii şi membrii staff-ului tehnic având rezultate negative.
Iată clasamentul Grupei A înaintea ultimelor meciuri:
1. Israel – 8 puncte (4 victorii)
2. Polonia – 6 puncte
3. Spania – 6 puncte
4. România – 4 puncte.
FRB precizează că Israel si Polonia sunt deja calificate (acced la turneul final primele 3 locuri din grupe, în vreme ce echipa de pe locul 4 intră din august în turul secund al calificărilor pentru World Cup).