„Îl observăm de aproape încă de la debutul său în automobilism, la categoriile inferioare, şi putem spune că şi-a dezvoltat foarte mult rapiditatea şi agilitatea în cursele de GP2, devenind unul dintre piloţii cei mai promiţători din generaţia sa. Este o onoare pentru Campos să aducă din nou numele Senna în Formula 1. Acordul cu Bruno Senna confirmă şi întăreşte obiectivul nostru de a nu fi doar o echipă spaniolă în Formula 1, ci mai ales prima echipă iberico-americană din această competiţie”, a declarat Enrique Rodriguez de Castro, preşedintele echipei Campos Meta 1 F1.
La rândul său, Bruno Senna (26 de ani) a declarat că este mulţumit pentru că şi-a realizat visul vieţii.
„Acum, este momentul să stabilim obiectivele noastre. Proiectul Campos a fost conceput pentru a fi avantajos atât pe pistă, cât şi în afara acesteia”, a precizat pilotul brazilian.
Născut la 15 octombrie 1983, Bruno Senna a început să ruleze cu kartul de la vârsta de 8 ani, uneori chiar şi în compania unchiului său, Ayrton.
Deşi, după moartea lui Ayrton Senna, familia i-a interzis timp de zece ani să mai intre pe pistă, Bruno Senna şi-a reluat cariera în 2004, la bordul unui automobil Formula BMW, după care a concurat în Formula Renault 2.0, în Formula 3 britanică şi ulterior în GP2, unde a înregistrat câteva victorii, dar nu a obţinut niciun titlu. Cel mai bun rezultat al său a fost locul 2 în clasamentul general la GP2, în 2008.
Prezentat la Honda F1 în 2009, Senna a plătit tribut retragerii acestei echipe, ca urmare a problemelor înregistrate de constructorul japonez. Ross Brawn, care a preluat în acest an echipa, l-a preferat pentru un post de pilot pe brazilianul Rubens Barrichello, mult mai experimentat. Astfel că, în acest sezon, Bruno Senna a participat în circuitul Le Mans.