Norvegia s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul Mondial de handbal masculin

Norvegia a câştigat, sâmbătă, scor 34-24, primul meci din optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin, împotriva Macedoniei şi a obţinut calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Urmărește
608 afișări
Imaginea articolului Norvegia s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul Mondial de handbal masculin

Norvegia s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul Mondial de handbal masculin

Norvegia a condus meciul pe durata tuturor celor 60 de minute. Naţionala antrenată de Christian Berge s-a desprins pentru prima dată la trei goluri, scor 8-5, în minutul 15 al partidei, însă Macedonia, cu un joc foarte agresiv în faţa defensivă, a reuşit să restabilească egalitatea cu zece minute înainte de finalul reprizei.

La pauză, a fost 12-10 pentru Norvegia, care a oferit o adevărată demonstraţie de forţă în partea a doua a jocului. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în minutul 55, 32-21 în favoarea nordicilor, care s-au impus în final, la zece goluri, 34-24.

Extrema stânga Marcus Jondal, care a primit şi premiul pentru MVP-ul partidei, a fost cel mai bun marcator al Norvegiei, cu şase goluri. Jondal a fost secondat de Tangen, tot cu şase reuşite şi centrul Sander Sagosen, cu cinci goluri.

Interul dreapta de la Barcelona, Kiril Lazarov, cu şapte goluri, a fost cel mai prolific jucător din tabăra Macedoniei.

În sferturile de finală, Norvegia va evolua împotriva învingătoarei dintre Danemarca şi Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici