Nouă jucători ai echipei Oţelul Galaţi, blocaţi în tren în apropiere de Buzău

Nouă jucători ai echipei Oţelul Galaţi, care se deplasau spre Bucureşti, unde astăzi de dimineaţă ar fi urmat să plece în cel de-al treilea stagiu de pregătire în Spania, sunt blocaţi în tren în apropiere de Buzău, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Urmărește
524 afișări
Imaginea articolului Nouă jucători ai echipei Oţelul Galaţi, blocaţi în tren în apropiere de Buzău

Nouă jucători ai echipei Oţelul Galaţi, blocaţi în tren în apropiere de Buzău (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax foto)

UPDATE 17:00 - Trenul care a rămas blocat în nămeţi la C.A. Rosetti a plecat înapoi spre Galaţi

"Trenul InterRegio 1732, care a plecat luni dimineaţă din Galaţi şi care a făcut joncţiunea la Brăila cu trenul IntrerRegio 1574 plecat luni seară din Galaţi (n.r. - garnitura mergea spre Bucureşti şi a rămas blocată în câmp, din cauza nămeţilor de 3,5 metri înălţime, în apropierea localităţii buzoiene C. A. Rosetti) a plecat din C. A. Rosetti la ora 14.25 şi se îndreaptă către Făurei. Garnitura se deplasează cu o viteză de cinci km/h. De la Făurei, trenul se va întoarce la Galaţi, unde va ajunge în cursul serii", a declarat directorul Centrului Comercial de Călători, Ştefan Costin.

Cei nouă jucători, Alejandro Viglianti, Cristian Sîrghi, Silviu Ilie, Samoel Cojoc, Valentin Munteanu, Cristian Brăneţ, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu şi Sergiu Costin, au plecat din Galaţi luni, la ora 18.10, iar în jurul orei 21.30 au fost nevoiţi să schimbe trenul la Brăila.

Înpreună cu cei nouă jucători se mai află medicul echipei, magazinerul şi doi masori.

"Viscoleşte continuu. În scurt timp o să se acopere complet şi geamurile vagoanelor. Ni s-a explicat că în faţă sunt troiene de câţiva metri, iar plugul care a fost în faţa trenului nu mai face faţă şi că se aşteaptă să vină un altul, mai puternic, de la Buzău", a declarat Sergiu Costin, fotbalist la Oţelul Galaţi, aflat în tren.

El a mai spus că deocamdată este căldură în vagoane.

Restul lotului gălăţean a putut ajunge la Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu unde s-a îmbarcat în această dimineaţă cu destinaţia Spania.

Potrivit reprezentanţilor CFR Galaţi, trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti se află la C.A. Rosetti, în spatele unui utilaj de deszăpezire, şi nu poate înainta din cauza zăpezii.

Directorul Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii din Galaţi al CFR SA, Ionel Filimon, a declarat că această garnitură ar putea fi întoarsă la Făurei şi redirecţionată pe rută ocolitoare, prin Tecuci.

"Există varianta să aducem acest tren înapoi, în Făurei şi îl trimitem spre Bucureşti prin Tecuci - Mărăşeşti - Buzău - Ploieşti. Porţiunea în care se află acum este complet blocată", a spus Filimon.

La rândul său, prefectul judeţului Buzău, Paul Begaru, a declarat că singura soluţie ar fi întoarcerea acestui tren, blocat într-o zonă unde nămeţii ating trei metri şi jumătate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sârbescu, în garnitură se află aproximativ 1.000 de oameni, între care şi aproximativ 100 de studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici