Alcaraz, pe care mulţi specialişti îl consideră succesorul lui Rafael Nadal, şi-a trecut în palmares al doilea titlu ATP din cariera sa, după cel de la Umag (Croaţia), din vara trecută, ambele pe zgură.
Graţie succesului de duminică, el a devenit cel mai tânăr câştigător al unui turneu ATP 500 de la crearea acestei categorii, în 2009.
De menţionat că turneul de la Rio de Janeiro a fost cel la care Alcaraz a obţinut prima sa victorie în circuitul profesionist, în urmă cu doi ani.
Schwartzman, care a disputat la 29 de ani a 14-a finală din cariera sa, a ratat din nou trofeul în ultima manşă, la fel ca şi în urmă cu o săptămână la Buenos Aires, unde a pierdut titlul în faţa norvegianului Casper Ruud.