De 20 de ori câştigător de Grand Slam, Djokovic nu şi-a putut apăra titlul de la Australian Open în ianuarie, când a fost expulzat din ţară în urma unui scandal, după ce a fost admis iniţial la turneu, deşi nu era vaccinat.
Jucătorul în vârstă de 34 de ani va rata şi turneele ATP 1000 din această lună de la Indian Wells şi Miami, neputând intra în Statele Unite fără o dovadă de vaccinare.
„Novak îşi va deschide sezonul 2022 pe zgură la Monte Carlo, unde a câştigat titlul Masters 1000 de două ori, în 2013 şi 2015″, se arată într-o postare pe site-ul său.
Monaco, locul de rezidenţă al lui Djokovic, permite intrarea şi şederea în ţară a celor care au o dovadă că au trecut prin COVID 19 în ultimele şase luni. Djokovic a declarat că a fost testat pozitiv în luna decembrie.
Mastersul de la Monte Carlo din 10-17 aprilie va fi al doilea turneu din sezonul 2022 pentru Djokovic, care a pierdut luna trecută în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Dubai.
Franţa a slăbit restricţiile privind COVID-19 în această lună, vaccinarea nemaifiind obligatorie începând cu 14 martie, această decizie deschizând posibilitatea pentru ca Djokovic să-şi apere titlul la Roland Garros. Grand Slam-ul francez este programat să înceapă în luna mai.
Djokovic ocupă în prezent locul doi în lume, după ce săptămâna trecută şi-a pierdut statutul de numărul unu mondial în favoarea rusului Daniil Medvedev.